În semn de recunoaștere a eroismului românilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, Guvernul României a instituit, în anul 2007, Ziua Veteranilor de Război, care este sărbătorită anual, la data de 29 aprilie, în amintirea zilei în care Regele Carol I a semnat decretul de instituire a titlului de „veteran de război” pentru foștii luptători în Războiul de Independență (1877-1878).
În perioada 24-29 aprilie, Ministerul Apărării Naționale a organizat campania „ONOR veteranilor de război”, prilej cu care au fost distribuite pachete-cadou celor 437 veterani de război și 13 de văduve de război din România, precum și singurului veteran de război în viață din Republica Moldova.
În cel de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi. Armata României a continuat lupta și după eliberarea Transilvaniei de Nord, contribuind semnificativ la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. În total, efortul de război a mobilizat 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost declarați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.
Simbol al recunoștinței și respectului pentru veteranii de război, bujorul românesc a fost ales pentru a întruchipa aceste valori profunde.
În tradiția și cultura românească, bujorul este asociat cu dragostea, devotamentul și sacrificiul.Asociaţia de Caritate din Armata României – CAMARAZII a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenţii „Bujorul românesc“, ca element de reprezentare vizuală, simbolizând sângele vărsat de ostaşii români din toate timpurile.