În județul Mureș mai trăiesc, în prezent, doar nouă veterani de război și aproximativ 200 de văduve de veterani, conform Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Mureș Cifre care vorbesc, de la sine, despre o generație pe cale de dispariție și despre responsabilitatea noastră de a păstra vie memoria acestor eroi.
Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război (29 aprilie), a fost organizată o ceremonie comemorativă emoționantă, pe esplanada Cimitirului Eroilor din Târgu Mureș, unde au fost prezenți reprezentanți ai autorităților, ai armatei, elevi, istorici și membri ai comunității locale.
Manifestările au început cu un serviciu religios, urmat de alocuțiuni susținute de gl. mr. (r) Gheorghe Popa, președintele Asociației Veteranilor de Război – Filiala Mureș, și de oficialități locale. Printre cei prezenți s-a numărat și veteranul Gligor Magyari, în vârstă de 101 ani, care a ținut să fie acolo, vorbind despre speranța unei lumi mai tihnite, în care valorile trecutului să nu fie uitate.
Evenimentul a avut o semnificație aparte, anul 2024 marcând 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În cadrul ceremoniei s-a subliniat faptul că, de-a lungul deceniilor, veteranii nu s-au bucurat întotdeauna de recunoașterea și sprijinul cuvenit. Legislația postbelică, tributară influenței sovietice, a neglijat nevoile celor care au luptat pentru țară, iar sprijinul real a venit mult mai târziu.
Profesorul și istoricul Cornel Sigmirean a conturat, în cuvinte simple dar puternice, traseul zbuciumat al armatei române din război, subliniind lecțiile pe care generațiile tinere trebuie să le învețe.
Au mai susținut alocuțiuni viceprimarul Călin Moldovan, prefectul Barabási Antal-Szabolcs. Locţiitorul comandantului Garnizoanei Târgu Mureş, generalul maior Gabriel Ovidiu Ursachi, mulţumind veteranilor şi felicitându-i, a susţinut ultima rostire de ieri, 29 aprilie, cerând apoi asistenţei un al doilea şi ostăşesc moment de reculegere în memoria eroilor şi tuturor luptătorilor plecaţi dintre noi.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori și parada militară.
Andrei Roman