Juniorul Pozna Tokos Bence a reprezentat cu onoare clubul Juvenes la Campionatul Național de Juniori 2025, categoria sub 14 ani, desfășurat în Stațiunea Olimp. Tânărul șahist a participat atât la concursul de dezlegări, cât și la turneul de șah clasic.
Competiția, desfășurată pe parcursul a 9 runde, a reunit mulți juniori valoroși din întreaga țară, fiind un adevărat test de anduranță și concentrare. Bence a avut un start promițător și un final spectaculos, obținând 4 puncte în ultimele 4 runde. Chiar dacă o sincopă în mijlocul turneului (două înfrângeri consecutive) i-a influențat poziția finală, el a demonstrat tărie de caracter, revenind puternic și clasându-se, în final, pe un merituos loc 6.
„Îl felicităm pentru ambiție, luptă și determinare și îi dorim să continue cu aceeași perseverență pe drumul progresului! Apreciem, de asemenea, sprijinul constant al familiei, esențial în evoluția și formarea fiecărui tânăr sportiv!”, au transmis reprezentanții clubului Juvenes.
(Sursa foto: CS Juvenes)
Sorin Crăciun