Interviu cu dl Liviu Petrina, diplomat şi senator PNŢCD, prieten sincer al Basarabiei şi militant consecvent pentru Reîntregirea Ţării
-Diplomatul şi omul politic Liviu Petrina face parte din românii responsabili, pentru care Neamul, Credinţa şi Ţara nu sunt mijloace de ascensiune sau parvenire, ci rostul unei vieţi puse în serviciul naţiunii române. Aţi participat activ la răsturnarea dictaturii comuniste în decembrie 1989, aţi reanimat PNŢCD interzis, aţi promovat deschis în Senat Reîntregirea României şi integrarea ei în NATO şi UE. Personal, mă bucur mult că vă cunosc de ani buni, dar spuneţi-le celor peste 30 de mii de cititori ai Revistei NATURA din Basarabia, cine este şi de unde vine Liviu Petrina?
-Vă mulţumesc pentru cuvintele de mai sus. Sunt un fiu de ţăran ardelean din Ţara Ciceului unde a stăpânit Ştefan cel Mare şi Petru Rareş un Domeniu cu 70 de sate. Am ajuns la şcoli înalte în mod firesc. Trei din bunicii mei ştiau carte, tatăl meu avea studii de şapte clase, iar sora mamei era învăţătoare. Dragostea faţă de învăţătură domnea în familia şi neamul nostru, fapt care ne-a ajutat să îndrăgim cartea şi să ne alegem drumul în viaţă. Adevărul e că în Transilvania, încă din secolul XVIII, după Unirea bisericii cu Roma, multe familii de ţărani români trimiteau câte unul din copii la şcoli înalte, să înveţe, să devină preoţi, învăţători, mai apoi avocaţi, ingineri, doctori. În anii interbelici, România reîntregită a făcut un salt impresionant în învăţământ. După război, noi, patru fraţi fiind, toţi am absolvit facultăţi, unii doctorate. Nu este meritul regimului comunist, au fost împrejurări noi, iar familia noastră a fost printre puţinele din satul natal în această situaţie.Am intrat la Drept în 1957, dar m-au exmatriculat din motive politice (manifestam atitudini ostile faţă de regimul comunist şi de ocupanţii ruşi, iar în 1956 am pornit o mică răscoală în oraşul Dej etc.). Un an am lucrat învăţător. În 1958 am intrat la Litere, în Cluj-Napoca, facultate absolvită cu brio în 1963. Doi ani am studiat diplomaţia la Facultatea de Drept din Bucureşti, apoi trei ani (1966-1969), pe filiera diplomată, la Tokyo, am studiat limba şi civilizaţia japoneză. În timpul când conducerea comunistă a României a început să iasă de sub talpa şi ascultarea Moscovei, am îmbrăţişat definitiv diplomaţia, ambiţionându-mă să ajung un promotor al intereselor româneşti. Între 1965 şi 1986 am fost diplomat de carieră în Ministerul de Externe şi translator la nivel înalt de japoneză. Eliminat politic din diplomaţie în 1986, trei ani am fost redactor la Revista Comisiei Române pentru UNESCO. Din 1989, mă aflu în politică, în mişcarea creştin-democrată, conducând şi Fundaţia de Binefacere Casa Gratis Pro Deo, până azi, la 85 de ani…
Legat de elogiul Dumneavoastră… Nu am cerut carnet de revoluţionar, considerând, atunci şi azi, că cei care am intrat efectiv în acţiune după fuga lui Ceauşescu nu ne-am riscat viaţa, nu se cuvine a pretinde titluri eroice. Da. De la amiaza zilei de vineri, 22 Decembrie 1989, am participat cu toată dăruirea la evenimentele de reaşezare a României pe direcţia firească, democrată, ca parte a lumii europene civilizate.
În 22 Decembrie 1989, împreună cu marele poet creştin Ioan Alexandru, cu naţionalistul luminat dr. Iftene Pop, cel mai mare specialist din lume în problematica bunei vecinătăţi – am fondat primul partid creştin-democrat din România post-comunistă. Numindu-l noi Partid Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ), am intrat în orbita marelui şi vrednicului partid istoric Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ).
Partidul lui Maniu şi Mihalache, împreună cu liberalii Brătienilor, au avut o contribuţie decisivă la făurirea României Mari. La 1918 au construit un stat naţional unitar, puternic şi prosper, iar în timpul Războiului al Doilea Mondial au menţinut alianţa cu Puterile euroatlantice, au organizat participarea la război alături de Puterile Aliate, scurtând războiul cu 200 de zile, plasând aportul României la victorie pe locul patru după SUA, URSS, Anglia. PNŢ s-a opus cu fermitate ocupaţiei sovieto-ruso-comuniste, liderii săi naţionali şi locali făcând împreună un milion de ani de închisoare!
La 23 decembrie 1989, deschizând sediul în celebra Casă Titulescu de lângă Arcul de Triumf, au năvălit la noi, mii şi mii de membri ai PNŢ! Am fost invitaţi la Corneliu Coposu, fostul secretar al liderului istoric Iuliu Maniu, ieşit din închisoare după 17 ani. În patru zile, noi, cei de la PCNŢ, am fuzionat, adăugând sintagma „creştin-democrat” la celebrul PNŢ şi am devenit cu toţii – PNŢCD.
La 2 Ianuarie 1990 ( împlineam 50 de ani!), Corneliu Coposu m-a desemnat Secretar General al PNŢCD, iar eu am acceptat cu ,,condiţia” ca Preşedinte să fie… Corneliu Coposu.
În 28 Ianuarie 1990 am organizat o demonstraţie contra Frontului condus de Ion Iliescu, omul ruşilor, cum s-a dovedit a fi mereu. Cu Corneliu Coposu, Ion Raţiu şi Iftene Pop am spart monopolul Frontului asupra Puterii în Ţară, am determinat constituirea unui Parlament – Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale (CPUN). Aici am fost unul din cei trei reprezentanţi ai PNŢCD, însă unul foarte activ şi vocal. Iliescu îmi tot spunea „să nu-i bag sula-n-coastă”. Dincolo de indicaţiile Moscovei şi confruntările ideologice cu FSN-ul lui Iliescu, în acea perioadă tulbure, noi am determinat (PNŢCD), eliminarea structurilor comuniste, direcţia proeuropeană a României, intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. Am pledat mereu pentru Reîntregirea Ţării. Este deosebit de semnificativ şi celebru mesajul slugarnic al lui Iliescu către Gorbaciov din 9 februarie 1991 în care se plângea că, în timp ce el, trădătorul, vrea să nu se destrame URSS, la Bucureşti, PNŢCD acţionează pentru revenirea Basarabiei acasă!
-Experienţa diplomatică şi de om politic v-a ajutat să cunoaşteţi mai bine problemele şi neajunsurile Ţării. Aţi creat şi un plan pentru viitorul României – ,,Vindecarea mentalităţii şi Reîntregirea Ţării”. Ce presupune planul legat de vindecarea mentalităţilor – reîntoarcerea demnităţii româneşti prin familie, şcoală, educaţie, adevăr şi muncă cinstită? Iar Reîntregirea Ţării, cum poate fi făcută, dacă nu există o Strategie a Statului Român faţă de teritoriile româneşti din stânga Prutului cedate în urma Ultimatumului rusesc din iunie 1940?
-Eu cred că e nevoie în România de o schimbare fundamentală în plan moral. Lipsa de patriotism şi profesionalism, lăcomia, nepăsarea şi desconsiderarea poporului, neputinţele pe care clasa politică le-a arătat timp de 35 de ani se cer vindecate cât mai curând, să nu fie prea târziu. Lumea s-a săturat, s-a scârbit de politică, ceea ce e un lucru foarte grav pentru o naţiune. Criza spiritual-morală trebuie vindecată. Este una din direcţiile fundamentale pentru care trebuie să acţioneze toţi oamenii responsabili din neamul nostru. Iar renaşterea morală, ca să-l parafrazez pe marele Eminescu, nu e posibilă decât prin promovarea românilor cu caracter în politică şi în fruntea instituţiilor de stat, nu a unor parveniţi şi adulatori ai conducătorilor de partide.
Reîntregirea Naţională este esenţială pentru a face dreptate românilor de la Est de Prut şi a reîntoarce demnitatea naţională poporului român. O naţiune divizată poartă în adâncuri traumele şi abuzurile comise împotriva ei de imperii lacome şi o istorie nedreaptă. Eliminarea urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov nu poate fi amânată la infinit de politicienii de la Bucureşti. Actul Final de la Helsinki, prevede clar dreptul şi posibilitatea ca statele să-şi regleze problemele moştenite, să-şi schimbe graniţele nedrepte în mod paşnic. Sunt convins că după nenorocirile prin care trece Ucraina agresată de Rusia, Kievul oficial îşi dă seama că are mare nevoie de vecini şi prieteni adevăraţi ca Polonia şi România. Reîntoarcerea la frontiera naturală dintre popoarele român şi ucrainean, nu cea artificială, impusă de Rusia la 28 iunie 1940, ar aduce pentru totdeauna înţelegerea, pacea şi securitatea durabilă între noi, ca vecini şi, totodată, în această parte a Europei.
-În ce măsură viziunile şi principiile politice ale lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Raţiu, Corneliu Coposu, Ioan Alexandru se regăsesc în programele de guvernare ale clasei politice din România?
-În foarte mică măsură. Dominant, în preocupările partidelor actuale, pare să fie lăcomia la bunul public, prin corupţie. Iar partidele istorice, în special PNŢCD, au fost jupuite de putere prin intruziunea Rusiei şi prin iresponsabilitatea românilor. Neputinţele românilor sunt de două feluri. Cei capabili de lucrare morală stau departe de politică, cei fără principii morale nu se jenează să fie în fruntea bucatelor. Creştinii adevăraţi trebuie să intre primii în politică, să fie în fruntea instituţiilor statului şi în administrarea treburilor publice! Sunt activ în PNŢMM, încercăm, o mână de oameni, să promovăm principiile liderilor numiţi mai sus, însă ne aflăm foarte departe de o schimbare morală în politică şi societate.
-Au trecut 35 de ani de la înlăturarea dictaturii comuniste în România şi 34 de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. De ce naţiunea română ruptă în două nu s-a reîntregit? Care ar fi cauzele principale?
-Cauza principală îşi are reşedinţa la Moscova. În nebunia ruşilor de a cuceri alte popoare – cum le reproşa chiar Soljeniţîn – Moscova risipeşte energiile naţiunii ruse în servirea unor interese nelegitime. Să vă spun că în 1990, spre exemplu, Coposu, Pop şi eu am avut mai multe întâlniri oficiale cu unul din principalii diplomaţi americani din Bucureşti, Harold James Nicholson. Toate păreau bune, doar că în privinţa Basarabiei, reprezentantul aliatului nostru american ne îndemna să abandonăm orice preocupare pentru că acolo, simplific, românitatea nu mai există. Ne miram, ni se părea straniu ce spunea acest viitor alter-roşca. Noi aveam legături directe cu elita românească din Basarabia. La 15 ianuarie 1990, Grigore Vieru, Nicolae Dabija şi Leonida Lari se înscriseseră în PNŢCD. Coposu elogiase, într-o revistă din SUA, curajul şi măiestria basarabenilor de a renaşte în condiţiile deschise de Gorbaciov. Dar, să vedeţi, „minune”! Aproape 30 de ani de închisoare a făcut spionul rus, acel Nicholson din Ambasada SUA! Deci, Iliescu – omul ruşilor – deţinea un control total asupra României scăpate din comunismul adus de Stalin. Inclusiv, folosea manevrele ruşilor prin intermediul Occidentalilor, cum am exemplificat. Mai adaug că democraţiile euroatlantice, când ne-au atacat ruşii la Nistru după declararea Independenţei, nu au sărit în ajutorul nostru, precum au făcut acum cu Ucraina. În Basarabia, ştiţi mai bine cum au blocat ruşii reîntregirea – cu război, guvernări rusofile şi corupţie, cu propagandă murdară, manipulare şi amestec în alegeri etc.
Dar, dincolo de lucrarea hidoasă a Rusiei, trebuie să vedem şi lipsa de voinţă a clasei politice româneşti. Unde e Strategia Statului Român faţă de fraţii noştri de la Est de Prut? Ce face Bucureştiul pentru întărirea identităţii româneşti în teritoriile supuse terorii ruseşti atâta vreme? Explicăm suficient aliaţilor euroatlantici nedreptatea uriaşă comisă de Rusia la 28 iunie 1940 împotriva României?
-Ce vă motivează să treceţi Prutul atât de des şi cum cooperaţi cu românii din Basarabia?
-Cooperez minunat, mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor prietenilor basarabeni.
Să vă spun doar una din bucuriile trăite de mine datorită Basarabiei. Elev la liceu prin 1956, mă aflam la ora de istorie. Buna profesoară Livia Oniga pregăteşte lecţia despre luptele lui Ştefan cel Mare. Face o hartă pe tablă, aşază pe un râu cetăţile lui Ştefan – Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă. Eu ridic mâna şi întreb: „Tovarăşa profesoară, râul acela ce se varsă în Dunăre, cum se numeşte?” Profesoara: „Prutul, râul Prut.” Eu: „Dar cetăţile sunt pe alt râu, paralel cu Prutul, mai la răsărit, mutaţi-le pe Nistru”.
Profesoara (care de fiecare dată ne lua 3-4 minute din pauza de 10 minute) reacţionează imediat: „A sunat la recreaţie! (nu sunase, clar). Continuăm ora viitoare!” Elevii fug spre uşă. Colegul meu Pavel Suian strigă şi el: „Da, cetăţile pe Nistru, pe Nistru!”
În pauza următoare profesoara ne-a chemat discret şi ne-a implorat să nu mai facem aşa ceva, despre Basarabia nu e voie să vorbim, avem armata rusească aici. Am fost apoi „vizitaţi” şi de doi tovarăşi de la securitate…
Am mari bucurii pentru că am fost în preajma unor luptători şi spirite basarabene de calibru strălucit – Matcovschi, Vieru, Dabija, Lari, Cimpoi, Lupan, Druc, Moşanu, Reniţă, Ghidirim, Ghimpu, Vatamanu, Hadârcă …
-Porunca a 11 a lui Corneliu Coposu poate fi înţeleasă de clasa politică de la Bucureşti şi de poporul român?
-E o poruncă-testament, dar încă mai suntem ca naţiune într-o criză gravă. Repet, această criză spiritual-morală, ca urmare şi politică, trebuie vindecată temeinic, nu cosmetic. Este una din direcţiile fundamentale pentru care ar trebui să acţioneze toţi oamenii responsabili din neamul românesc.
Cu câteva luni înainte de a muri, Corneliu Coposu a instituit „A 11-a Poruncă pentru România – Basarabia este pământ românesc. Este datoria tuturor să o aducem între fruntariile Statului Român. În cazul în care generaţia mea nu va reuşi aceasta, atunci rămâne ca o a 11-a Poruncă să adăugăm la Decalog pentru tinerii ce ne urmează – Să readucă dânşii Basarabia la Patria-Mamă – România!” Aş vrea să fiu unul dintre acei… tineri!
-Ce mesaj transmiteţi miilor de cititori ai Revistei NATURA?
-Adevărata elită basarabeană s-a pronunţat totdeauna clar şi răspicat pentru Reunirea Basarabiei cu România. Poporul român are dreptul la reîntregire. Acest drept este indiscutabil, inalienabil şi imprescriptibil, este întreg, neatins şi nealterat după toate legile internaţionale în vigoare.
A revendica acest drept este moral, normal şi legal. A acţiona pentru reunire este o obligaţie permanentă a unui Stat responsabil, a instituţiilor naţionale şi private, este o datorie creştină şi patriotică a fiecărui cetăţean român.
Acţionaţi creştineşte, curajoşi, senini, fără să cereţi răsplată! Să trăim Sfintele Paşti cu bucuria că suntem, prin Jertfa lui Cristos, fiecare – nemuritori!
Alecu Reniță
Interviu publicat în revista NATURA, nr. 39