În data de 10 aprilie, în sala de concerte de la Republic Hub, am fost martorul unui concert inedit. Un concept diferit, o abordare nouă a unor lucruri pe care nu le întâlnim în lumea metalului. Trupa românească de doom metal, Doomnezeu, și-a susținut momentul artistic într-un mod senzațional. Ei, prin muzica lor, au unit două lumi care, teoretic, nu au ce căuta una cu alta. Aceștia au folosit versuri creștine și le-au pus pe muzică metal. Mulți ar putea considera acest fapt o blasfemie. Dar, dacă stai să analizezi versurile și ce vor să transmită prin intermediul lor și al instrumentelor, nu este nimic blasfemic, dimpotrivă, ei încearcă să aducă în prim-plan lucrurile bune din creștinism. Iar astăzi am vorbit cu solistul trupei, Stranizvore, care mi-a spus mai multe despre slujba de la Republic Hub.
-Cine este Stranizvore?
– Eu sunt unul dintre membrii fondatori. Eu, împreună cu chitaristul, Sol Invictus, am început trupa asta ca un proiect de studio. De fapt, a început în 2012, cu un concert așa, în ultima clipă, organizat numai de noi doi. Numai noi am fost pe scenă. Acela a fost primul concert Doomnezeu, nimeni nu mai știe de el, nimeni nu își mai amintește de el, nu există filmări. Sol Invictus a cântat la tobe, eu am cântat pe un șeptar. Eu nu mai cântasem în viața mea pe un șeptar, dar a fost ceva foarte frumos. Și apoi am stat o vreme, dar după ne-am întâlnit să înregistrăm „La Viflaim Colo-n Jos”. Ca unul dintre membrii fondatori, pot să spun că eu aduc o bucată semnificativă din experiența bisericească. Eu am fost în corul mixt al unei facultăți de teologie – nu voi spune din care oraș. Și am călătorit mult cu corul bisericii, am cântat într-o multitudine de locații: mănăstiri, biserici. Iar de aici vine o mare parte a dragostei mele pentru estetica și muzica ortodoxă.
– De unde v-a venit ideea conceptului?
– Cumva, cred că au ieșit la suprafață chestiile pe care le aveam noi din copilărie. Pentru mine, cel puțin, aceste experiențe mi-au colorat, să zic așa, gusturile muzicale, limbajul muzical, felul în care gândesc armonii. Toate aceste lucruri mi se trag de atunci. Aceasta a fost moștenirea care mi-a rămas din acea perioadă a vieții mele. Și cred că ceea ce facem noi este o chestie relativ puțin folosită în muzica rock și metal. Mai întâlnești elemente simfonice, cântece gregoriene, dar să mergi pe sunetul ortodox nu este un lucru pe care să-l auzi prea des. Cel puțin la noi în țară, nu. Ideea s-a născut din ceea ce ne-a marcat pe noi în copilărie.
– Crezi că pentru unii oameni sunteți o blasfemie?
– Pot înțelege că pentru unii oameni, prima oară când se confruntă cu asta, să creadă că suntem o blasfemie. Dar mi-aș dori să asculte și să vadă că noi nu zicem nimic blasfemic. Unul dintre lucrurile care înseamnă mult pentru mine sunt lucrurile bune pe care le-am extras din creștinism. Citim lucruri despre cum trebuie lapidat un om pentru că a făcut un lucru, dar sunt multe lucruri bune acolo. În ziua de astăzi, biserica nu mai vorbește pe limba oamenilor. Te duci în biserică, preotul stă sus, undeva în amvon, și îți predică de sus, iar tu stai ca și cum te-ar dojeni. Și asta mi se pare că este o atitudine nu tocmai eficientă – să le vorbești oamenilor de sus. Cred că dacă stai să vorbești cu oamenii de la același nivel, contactul este mult mai puternic. Iar noi, aici, pe scenă, asta facem. Încercăm să exprimăm mesajul acesta într-un mod în care să ajungă la oameni. Vrem să atragem atenția asupra faptului că există niște învățături bune acolo: cum să fii stăpân pe tine însuți, cum să fii căpitanul la cârma vieții tale, cum să-ți iubești aproapele. Și dacă putem să spunem aceste lucruri unor oameni care, de obicei, nu s-ar duce la biserică, eu zic că e un lucru bun. Scopul nostru nu este să creștinizăm lumea, vrem să arătăm că, uite, în cartea asta sunt niște lucruri faine.
– Ce înseamnă pentru tine muzica?
– Nu mai știu cine mi-a spus, când eram mai tânăr, că un om, înainte să moară, trebuie să sădească un copac, să învețe să cânte la un instrument muzical și să întemeieze o familie. Copacul îl rezolvasem deja, este cât un bloc de 3 etaje la momentul actual. Am zis să trec la următorul lucru: instrumentul muzical. M-am apucat de chitară – asta a fost după toți anii de cor. Am cântat în niște trupe și cam acesta a fost începutul. Și până în ziua de azi mai cânt la chitară în rolul de compozitor.
– Cum a fost publicul din Târgu Mureș?
– A fost foarte frumos. Am văzut oameni care cântau versurile și dădeau din cap, a fost o atmosferă superbă. Nouă ne trebuie energia voastră ca să vă dăm înapoi energie – este un ping-pong între noi și public. Când vezi că lumea se distrează, te cuprinde o chestie și dai de 10 ori mai mult decât ai fi putut. Și în Târgu Mureș exact asta s-a întâmplat. Eu nu știam la ce să mă aștept. Eu știu că am venit aici să dau tot. Nu știu câți oameni au venit, dar mă bucur că au venit și mă simt extraordinar că lumea s-a simțit bine.
– Cu ce așteptări ai pornit în acest turneu?
– Cu așteptarea că o să ne solidificăm un pic mai mult. La noi în trupă aproape toți membrii cântă la voce, uneori toată lumea deodată. Și turneul acesta o să ne ajute să ne perfecționăm lucrul acesta. E foarte diferit față de un singur solist, hai, poate cu o voce pe fundal. Dar, în cazul nostru, avem momente când suntem cor și este foarte diferit față de atunci când cânți solo. Trebuie să fim toți în armonie – muzicală și mentală. Și eu la asta mă aștept: să ne îmbunătățim. Am mai avut turnee în trecut, dar niciunul așa de lung. Iar în cazul acesta, experiența este mult mai intensă, pentru că noi ne-am pus concertele consecutiv, fără nicio zi de pauză între ele. Asta o să fie un antrenament bun pentru viitor. Eu sunt sigur că o să învăț multe lucruri și că o să întâlnesc mulți oameni faini.
Adrian Murariu
