Luna lui Florar este una dintre cele mai bogate în simboluri, tradiții și sărbători românești, fiind considerată o perioadă în care natura și viața se reînnoiesc.
Cunoscută şi sub denumirile de Florar, Frunzar sau Luna ierburilor, luna mai este perioada din an în care vegetaţia „explodează”, muncile agricole se intensifică şi, aşa cum spun ţăranii, „e timpul de ieşit în grădină”.
Denumirea lunii derivă din latinescul „maius”. Se presupune că s-ar putea trage şi din „maiores”, care înseamnă bătrâni (menţionează site-ul limbaromana.md), iar o altă interpretare ar fi aceea că se referă la zeiţa „Maia Maiesta”, pe care romanii o considerau zeiţa primăverii şi căreia preoţii lui Vulcan, zeul focului, îi ofereau sacrificii în prima zi din luna mai.
Din bătrâni, se spune că în luna lui „Florar”, Raiul coboară pe pământ şi înverzeşte totul, este o lună plină de prospeţime şi culoare.
În prima zi a lunii, cei care încă mai au vin în butoaie, trebuie să-l scoată şi să-l trateze cu pelin, astfel se va strica. Conform tradiţiei populare, e bine să bei din acest vin pentru a fi ferit de boli pe parcursul anului. O foarte cunoscută superstiţie spune că, în luna mai, nu e bine să faci nuntă şi nici să te naşti, fiindcă e o lună neprielnică.
Tot în mai, începe strânsului turmelor de oi şi vaci, iar în anumite locuri, mai ales în zona montană, se face „măsura oilor”.
Luna lui Florar: 1 mai – Armindenul
Numită şi „ziua pelinului” sau „ziua beţivilor”, prima zi a lunii semnifică, în tradiţia populară, începutul verii. Denumirea de Armindeni provine de la numele profetului Ieremia, din calendarul creştin. Armindenul se serbează „pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vin bun, oameni sănătoşi, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin”.
Dimineaţa, oamenii se spală cu rouă (pentru sănătate). Se pun ramuri verzi la porţi, pentru noroc şi belşug; la casele cu fete se pun puieţi de mesteceni în faţa porţii. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură verde sau un pom curăţat, iar de 1 mai se pune în faţa casei, unde se lasă până la seceriş, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou. În această dimineaţă se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porţilor şi ai caselor, dar şi intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oameni şi animale, să fie protejaţi de forţele distrugătoare ale spiritelor malefice.
Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp.
Armindenul aminteşte şi de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, Mântuitorul a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare, iar a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, încât Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe Iisus.
În această zi se sărbătoreşte şi „ziua boilor”; animalele nu erau folosite la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând după sine moartea acestora sau îmbolnăvirea oamenilor.Este o zi închinată cultului arborelui, manifestată, în special, la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai.
Luna lui Florar: 11 mai – Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
Marcată în cea de a doua duminică a lunii mai, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea nr. 102/2015.
Portul popular românesc datează din secolele IX-X, mărturii mai numeroase existând din secolul al XIV-lea: cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc a fost consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, şi voievodul Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al bărbaţilor, cu cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din bucăţi de piele de oaie pe cap.
Portul tradiţional românesc se caracterizează prin folosirea cu preponderenţă a albului, ca fond, fiind confecţionat din in, cânepă sau bumbac şi prezentând motive caracteristice, în forme geometrice sau de inspiraţie agrară, cusute sau ţesute pe pânză: soarele şi stelele, Pământul şi Cerul, multe flori, un loc aparte ocupându-l simbolul crucii ornat şi stilizat în foarte multe forme, dar şi al altor simboluri religioase, precum: peştele, crucea bizantină, scara vieţii, viţa-de-vie, spicul de grâu, strugurele, păunul etc. În ce priveşte cromatica motivelor, sunt folosite culori de bază, ca roşu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde şi violet.
Luna lui Florar: Un obicei străvechi – Măsura oilor
Măsura oilor (urcatul oilor la stână) a rămas până în zilele noastre o sărbătoare pastorală care se desfăşoară la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor sau cu deplasarea turmelor în zona păşunatului de vară, fiind o ceremonie la care întreaga obşte a satului participă la întâiul muls. Este unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, care a căpătat, de-a lungul timpului, o semnificaţie deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.
Când turmele trebuie să plece la distanţe mari, o delegaţie de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară. Pe islazul comunal rămân să pască doar cârlanii şi gâştele, uneori, laolaltă cu porcii.
Pentru buna desfăşurare a păstoritului, sunt angajaţi oameni pricepuţi „să poarte stâna”, în frunte cu baciul, care gestionează întreaga activitate. Înainte ca oile să fie adunate în turmă, ele sunt tunse de către proprietari, sunt despărţite de miei şi însemnate în urechi.
Urmează aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, „pentru curăţenie”, timp în care erau numărate de către cioban şi atinse cu o ramură de leuştean. Turma ajungea la locul de destinaţie însoţită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfăşura un ceremonial de consacrare a locului şi de sfinţire a stânei şi a oilor. Încă din prima zi de păşunat, se aprindea focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreţinut, obicei păstrat, până recent, în stânele din munţii Bucovinei.
Urmează ospăţul ritual, pe pajiştea din imediata apropiere a stânei: pe iarba verde se întind ştergare şi covoare pe care se pun bunătăţile pregătite special pentru acest moment festiv. Gruparea sătenilor pe pajişte se face în funcţie de gradul de rudenie, de vecinătate sau de prietenie. Nimeni nu are voie să mănânce sau să bea până când nu se termină slujba, pe care preotul o oficiază în mijlocul oilor. Apoi, sătenii se ospătează într-o atmosferă plină de voie bună, obişnuind a-şi trimite câte ceva unii altora (pahare cu băutură, ouă roşii, bucăţi de drob etc.).
Cât timp durează această masă câmpenească, ciobanii prepară, în stână, primul caş. În cadrul ceremoniei are loc şi „pomana ciobanilor”, când aceştia trec printre grupurile aşezate pe iarbă şi primesc din partea participanţilor câte ceva de mâncare: ouă, friptură, cozonaci, băutură. Urmează împărţirea, în mod egal, a primului caş şi consumarea sa rituală.
Vechimea păstoritului este demonstrată şi de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credinţa că ele vor spori productivitatea, iar animalele vor fi apărate de forţele malefice.
Luna lui Florar: 21 mai – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constanius Chlorus şi al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi, Nis, în Serbia). După moartea tatălui său, a fost proclamat împărat.
În anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea creştinilor şi, astfel, creştinismul devine religie permisă în imperiu. Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veşnice a mamei sale.
Împărăteasa Elena, mama sfântului Constantin, este cea care a descoperit, pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost răstignit Hristos. A zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.
În ziua de 21 mai, în calendarul popular întâlnim o sărbătoare adresată păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.
Ţinând seama că o nouă generaţie ameninţă recoltele, era interzis să se muncească în această zi. Prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul, iar în popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.
Luna lui Florar: 29 mai – Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor
Anul acesta, Înălţarea Domnului, cunoscută şi sub denumirile populare de Ispas sau Paştele Cailor, va fi sărbătorită joi, 29 mai şi marchează 40 de zile de la Paşte, reprezentând momentul în care, potrivit credinţei creştine, Iisus Hristos s-a înălţat la Cer, în faţa apostolilor Săi. Este totodată şi ultima zi din an în care credincioşii se salută cu tradiţionalul „Hristos a înviat!” şi în care se mai pot înroşi ouă.
Tot în această zi este Paştele Cailor, când se crede că, pentru un ceas şi pentru o singură dată pe an, caii se satură de păscut iarbă. Se pare că în vechime, această sărbătoare a fost o zi a soroacelor, termen-limită când se încheiau sau se lichidau diferite înţelegeri şi afaceri. În timp, importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un sens peiorativ: zicala populară „Paştele Cailor” înseamnă a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântu aşteaptă”, a nu se ţine de cuvânt.
(surse documentare şi foto – azm.gov.ro, identitatea.ro, timponline.com, avantulliber.com, moldpres.md)
Ileana Sandu
Luna lui Florar este una dintre cele mai bogate în simboluri, tradiții și sărbători românești, fiind considerată o perioadă în care natura și viața se reînnoiesc.
Vezi și: 23 aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – o altă sărbătoare cu semnificație de reînnoire, apropiată de Luna lui Florar.
Mai multe informații despre obiceiuri: Tradiții românești de primăvară – despre obiceiuri și credințe populare din această perioadă a anului.
Luna lui Florar este considerată de români cea mai frumoasă lună a anului, când natura îmbracă haina verde a renașterii.
În Luna lui Florar, tradițiile străvechi revin în actualitate prin sărbători populare pline de semnificație și simbolism.
De-a lungul timpului, Luna lui Florar a fost văzută ca o perioadă magică, în care Raiul coboară pe pământ.
Obiceiurile din Luna lui Florar reflectă respectul profund al țăranului român față de natură și ciclurile vieții.
Armindenul, Măsura oilor și Ziua Portului Popular sunt doar câteva dintre sărbătorile marcate în Luna lui Florar.
Luna lui Florar aduce cu ea nu doar belșug în grădini, ci și în suflet, prin sărbători, superstiții și comuniune cu natura.
În credința populară, Luna lui Florar este momentul în care oamenii, animalele și pământul primesc binecuvântare.
Ritualurile și obiceiurile din Luna lui Florar au fost transmise din generație în generație, păstrând vie legătura cu rădăcinile noastre.