Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină astăzi, în jurul orei 11:00, la un accident rutier produs între un microbuz și un autoturism, pe strada Principală din localitatea Șaeș. La fața locului acționează o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma impactului au rezultat trei victime: doi adulți cu leziuni ușoare (cod verde) și un minor cu traumatisme medii (cod galben). Toate cele trei persoane au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din Sighișoara pentru investigații medicale suplimentare.

ISU Mureș