Reprezentanții a 3 dintre cele mai active ONG-uri din județul Mureș și-au exprimat îngrijorarea profundă față de situația politică instabilă și impactul acesteia asupra proiectelor sociale și de dezvoltare. Aceştia trag un semnal de alarmă privind viitorul muncii lor și al comunităților pe care le sprijină. 

Marius Dumitrescu, președintele Mureș Hub, a declarat că există o mare îngrijorare legată de posibilitatea pierderii fondurilor europene și de creșterea vulnerabilităților proiectelor sociale. El a explicat că, deși ONG-urile lucrează deja într-un mediu birocratic și foarte strict, există riscul ca schimbările legislative sau tăierile de fonduri să saboteze eforturile lor. „Suntem în situația în care, odată cu finalizarea proiectului, nu știm dacă vom mai putea continua activitatea sau dacă vom fi nevoiți să tăiem din beneficiari”, a atras atenția Dumitrescu. 

Maria Koreck, președintele asociației Divers a adăugat că aceste incertitudini afectează direct activitatea ONG-urilor, mai ales în domeniul social, sănătate și educație. „Schimbările, dacă, cumva, alegătorii vor decide să voteze cu blam pentru actuala situație și, deși nu știu exact ce îi așteaptă, vor face acest lucru, nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta. Astfel, anul acesta nu vor fi, probabil, fonduri sau finanțări, deși procesul ar putea merge mult mai greu.

Între cetățeni, deja se simte că perioada de calm și stabilitate a fost fragilă, să zicem așa, și nu ne prea înțelegem, dar cel puțin nu ne atacăm reciproc. Pe Facebook, însă, e altă poveste: discursurile de ură și conflictele sunt frecvente și dificil de gestionat. Însă, când suntem împreună, în realitate, lucrurile par să fie mai calme, chiar dacă această stare de normalitate se observă că se schimbă.

Este clar că tot acest model de conducere actuala creează mai mult rău decât bine. Sper foarte mult ca alegătorii să analizeze bine, pentru că mai au puțin timp. Nu pentru că aș fi de acord total cu orice ar dori ceilalți, dar există două direcții opuse, și una singură nu duce spre bine. Sunt foarte îngrijorată, pentru că am depus mult efort, mulți, iar acum rezultatele arată că nu s-a investit suficient în mod serios în domeniul educației.

Noi avem o educație civică, care a fost predată mai mulți ani în școală, și acolo învățăm ce poate și ce nu poate face fiecare în stat, cum să analizezi un candidat sau o oportunitate. Însă, din păcate, mai multe generații au ieșit din școală fără să aibă o cuprinzătoare influență a acestei educații civice. ONG-urile fac tot ce pot, dar impactul a fost, până la urmă, clar vizibil. Există, însă, nevoie de colaborare continuă între stat și societatea civilă, pentru un proiect comun pe termen lung. Din păcate, în România, interesul pentru domeniul educației, social și alte sectoare durează foarte puțin și se limitează doar la perioade scurte. Acest lucru se vede acum, în rezultatele dezastruoase, care vorbesc de la sine”, a spus Koreck.

Adrian Călugăr, reprezentantul Fundației Alpha Transilvană, a vorbit despre importanța percepției publice asupra ONG-urilor. „Din păcate, societatea încă nu vede ONG-urile ca fiind parteneri de egalitate cu mediul privat sau statul. De multe ori, activitatea ONG-urilor este confundată cu activitatea unor firme sau se subestimează efortul și rigorile despre care funcționează”, a spus el. În plus, Călugăr atrage atenția asupra impactului upcoming-ului politic internațional și legislativ, care poate duce la modificări nedorite în modul în care se finanțează proiectele și se gestionează resursele. 

Reprezentanții ONG-urilor au punctat că, în ultimele două decenii, eforturile lor au fost esențiale pentru sprijinirea celor vulnerabili: persoane fără adăpost, tineri în risc, pacienți, părinți cu probleme, și că, în ciuda sentimentelor de incertitudine, continuă să își facă treaba. Ei avertizează însă că stabilitatea și continuitatea acestor proiecte sunt amenințate dacă schimbările politice vor duce la reducerea finanțărilor sau la modificarea legislației. 

„Vom fi nevoiți, probabil, să reducem numărul beneficiari, să apucăm mai mult pe voluntariat, ceea ce nu este suficiente. ONG-urile au făcut tot timpul față Zidurilor, dar acum se pare că le sunt puse tot mai multe piedici”, a concluzionat Dumitrescu. 

Reprezentanții ONG-urilor de la nivel local și național trag astfel un semnal de alarmă către autorități și către opinia publică, subliniind că, în condițiile unei politici instabile, societatea civilă riscă să piardă unul din cele mai importante atuuri în sprijinul comunităților vulnerabile. Rămâne de văzut dacă această sete de schimbare va fi utilizată pentru progres sau pentru blocaj!

Sanda Viţelar