Libertatea presei în România se află astăzi într-unul dintre cele mai fragile momente de după 1989, amenințată nu doar de indiferență, ci și de atacuri directe din partea unor politicieni care par să nu mai accepte vocea critică a presei libere.
În 35 de ani de democraţie nu am avut vreodată parte de aşa-zişi politicieni care să îşi dorească sau să ameninţe deschis cu dispariţia presei. Acum însă, lucrurile s-au schimbat. Chiar în preajma zilei libertăţii presei, madam Gavrilă, căci nu pot să îi spun altfel, această doamnă venită parcă din neantul istoriei, poate chiar de la Turnul Babel, maltratând şi nu vorbind limba română, îşi doreşte, ameninţă şi prezice dispariţia presei şi a jurnaliştilor pe care îi vrea „gone”… Atac mai frontal la libertatea breslei şi a libertăţii de informare a poporului nu cred că am mai trăit. Însă voi, cei care vă bucuraţi fără să vă daţi seama de această libertate, tăceţi din nou.
Iar ea speră că din 19 mai încolo va putea să facă ceea ce nici un politician de după 1989 nu şi-a permis să spună că îşi doreşte. Chiar şi atunci când aveam diversele guverne de stânga ameninţarea la adresa presei nu era generală, ci erau încercări de intimidare individuale.
Libertatea presei în România – între ideal democratic și amenințări actuale
Erau speriaţi sau se încerca intimidarea unor ziarişti, erau „cumpărate” bunăvoinţa şi tăcerea prin publicitate sau sub ameninţarea vreunui dosar penal. Până şi Adrian Năstase, care a condus cu mână forte PSD sau guvernul său erau permanent dispuşi să răspundă şi chiar dacă nu le plăcea să fie pus pe tapet totul, reacţionau de fiecare dată când presa afla şi scria ceva.
Nu au ameninţat presa, în general, cu dispariţia. Poate doar Vadim Tudor insinua execuţiile pe stadioane, însă el însuşi gazetar, privea totul ca pe un pamflet… Au fost procese sau dosare penale, aşa e, dar Adrian Năstase, considerat cel mai dur premier şi conducător de partid al ultimilor 35 de ani, ştia că presa e necesară aşa cum necesar este parlamentarismul şi dezbaterea într-o societate care, cel puţin, mimează democraţia. Şi nu doar pentru cultul personalităţii, ci pentru imaginea externă.
Acum, Oamenii Tineri s-au săturat de noi. S-au săturat şi cei plini de la AUR. Şi, dincolo de supărare, ei se alimentează şi dintr-o ură viscerală la adresa celor care văd lucrurile altfel decât ei. Ei au un singur adevăr şi nu au nevoie ca firul să fie despicat în patru. Nu acceptă nici măcar să li se pună oglinda în faţă. Ei vor ca poporul să vadă şi să audă doar ceea ce le spun ei. Şi cred că asta este democraţia şi soluţia pentru o Românie prosperă. Aşa credea şi ceauşescu. Vă amintiţi?
Programul TV era scurt şi prezenta doar ceea ce era aprobat de la partid. La fel şi presa scrisă. Cenzura era mai importantă decât redacţia. Şi a murit împuşcat. Dacă l-ar fi prins atunci poporul, cred că l-ar fi sfâşiat. Acum nostalgicii spun că era mai bine în vremurile lui, iar duduia Gavrilă duduie de dragoste de neam şi ţară stâlcind limba neamului la care face apel să îi dea puterea.
O putere care să îi permită să pună pumnul în gură presei care deranjează atât de mult interesul de a prosti mulţimea care este dornică de circ mai mult decât de libertate. Da, nimic altceva nu pare să mai conteze pentru aceste găşti decât preluarea puterii. Mă întreb însă pentru cine fac astăzi aceste jocuri? Pentru că, privind situaţia în ansamblu trăiesc un sentiment ciudat al trădării. Cu un teren pregătit deja de ani buni. Un teren pe care urmează să se facă toate manevrele necesare unor schimbări pe care noi, cei mulţi, vă asigur că nu le dorim, dar despre care ştim prea puţine.
Şi tocmai de aceea mă tem să nu trăim zilele acestea paradigma „idioţilor utili” folosiţi pentru a justifica măsurile şi paşii ce vor veni în perioada următoare. În spate fiind aceiaşi. Păpuşarii timpurilor trecute, prezente şi viitoare. Căci mizele depăşesc, după părerea mea, discuţiile despre cum se cheltuiesc banii poporului sau despre câţi funcţionari are Statul despre care Băsescu spunea că stă în cârca bietului popor costeliv.
Miza nu sunt nici măcar urşii din pădure ale căror piei încearcă unii să ni le vândă aiurea. Nici în casele pe care s-a angajat un partid sau un candidat să le dea ca-n magazinele anilor trecuţi unde totul era la 39… Sau ca-n băncile care prindeau clienţii doar cu buletinul…
Dar, în contextul mondial actual, după ce am gustat cu toţii, chiar şi voi, cei plini de ură şi venin, dulceaţa libertăţii de a fi oriunde acasă, de a fi europeni cu drepturi egale celor din vest, cred că ar trebui să ne dorim mai mult poveştile astea spuse fără frică, minciuna dulce şi nu înşelăciunea brutală, marchetată gen alba-neagra, posibilitatea de a schimba canalul TV aşa cum vrem şi libertatea de a alege ce ziar vrem de pe tarabe sau online.
Tocmai de aceea spun astăzi deschis că, indiferent cât de tare ne-am lovi, ar trebui să alegem mereu calea europeană. Pentru că e mai bine cu urşii decât cu ruşii. Nu-i aşa? Aveţi timp să citiţi zilele astea şi să înţelegeţi. Fără ură şi fără încrâncenare. Pentru că nu este despre voi. Este despre viitorul copiilor voştri. Cu o presă liberă într-o Europă liberă. De ziua Europei. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea
Libertatea presei în România nu este un lux, ci o condiție esențială a democrației. Tu ce părere ai despre aceste atacuri? Lasă-ne un comentariu.
🔗 Link-uri utile
Pentru o perspectivă complementară asupra valorilor europene și a modului în care acestea sunt percepute în România, poți consulta articolul „Și, iarăși, am sărbătorit ceea ce urâm?”.
Conform raportului din 2025 al organizației Reporteri fără Frontiere, România a coborât pe locul 55 în clasamentul mondial al libertății presei, ceea ce indică o deteriorare semnificativă a situației jurnaliștilor în țară.