Judo este unul dintre cele mai disciplinate sporturi din lume, unde respectul faţă de antrenor şi, cel mai important, pentru adversari, este o valoare fundamentală. Este un sport complex, care îmbină atât aspecte fizice şi tehnice, cât şi mentale şi strategice, de aceea presupune o gamă largă de abilităţi şi cunoştinţe, esenţiale pentru a excela. Când vorbim de judo, mureşenii îl au pe Iannis Alexandru Băltăţanu, un tânăr sportiv de performanţă din Târgu Mureş, unicul judoka la categoria grea din judeţul Mureş, care practică judo din anul 2015 şi a reuşit, prin muncă şi sacrificiu, să ajungă între cei mai promiţători sportivi ai României. În această lună va participa la o competiţie importantă pentru calificarea la Campionatele Europene şi Mondiale de Judo U18. Mai multe detalii aflăm într-un scurt interviu.
–Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.
-Mă numesc Iannis, am 16 ani, sunt elev în clasa a IX-a şi sunt un judoka de performanţă din Târgu Mureş.
-Cine te-a îndreptat spre judo?
-Bunicul meu a fost cel care m-a făcut curios despre judo, povestindu-mi adesea când eram mic, cum se lupta cu oricine, iar mama a fost cea care ne-a dus pe mine şi pe fratele meu la primul antrenament de judo, acum zece ani.
-Cât de mult te antrenezi şi ce faci în timpul liber?
-Mă antrenez 5-6 zile din 7, câte un antrenament pe zi plus vacanţele care de cele mai multe ori nu există, deoarece atunci ne putem antrena de două ori pe zi, şi dimineaţa şi seara. Cel mai des, în timpul liber învăţ şi mă odihnesc. Uneori mă mai joc pe calculator sau ies la pescuit cu prietenii.
-Ai suferit vreodată accidentări?
-Am avut o singură accidentare serioasă, mai exact o dublă fractură la antebraţ. A fost unul dintre cele mai grele momente din viaţa mea, pentru că recuperarea a fost una lungă, mai exact am fost nevoit să stau un an în afara saltelei. Totuşi în acest sport se întâmplă şi accidentări destul de des: contuzii, întinderi de ligamente, entorse, dar avem noroc că unul dintre colegii veterani este kinetoterapeut şi ne ajută să ne recuperăm cât mai repede.
-Care este sportivul tău preferat ?
-Sportivul şi totodată idolul meu este Teddy Riner.
-Ce premii ai obţinut până acum şi care este obiectivul tău mai departe?
-Premiile cele mai importante obţinute până acum sunt:
Campionatele Naţionale: 1x aur, 1x argint, 1x bronz, 2x locul 5.
Cupa internaţională „Budapest Judo Cup”: 2x bronz, 1x locul 5 Obiectivul meu principal, în momentul de faţă, este de a participa la Jocurile Olimpice.
-Ce implică următoarea competiţie? mă refer la antrenamente, costuri financiare, timp dedicat…
-Următoarea competiţie va fi una dintre cele mai importante din cariera mea de sportiv de performanţă, Cupa Europeană din Polonia. Costurile financiare sunt ridicate, antrenamentele sunt din ce în ce mai intense şi mai multe, dar orice faptă are şi o răsplată, iar după această competiţie sper să mă calific la Campionatele Europene şi Mondiale din vară.
-Ce sfat ai da cuiva care cochetează cu ideea de a se apuca de acest sport?
-Pentru a reuşi nu trebuie să te dai bătut, dacă ai căzut o dată, ridică-te de două ori!
-Cui ai vrea să mulţumeşti pentru tot ceea ce eşti acum?
-În primul rând aş vrea să îi mulţumesc senseiului meu, Remus Dima, pentru tot ce m-a învăţat, pentru sfaturile şi timpul investit în pregătirea mea şi pentru că mi-a arătat cu adevărat ce înseamnă judo. Totodată vreau să le mulţumesc şi colegilor cu care am posibilitatea să mă antrenez, dar bineînţeles şi familiei şi prietenilor care m-au susţinut, m-au ajutat şi încurajat mereu. Aş dori să le mulţumesc din suflet tuturor sponsorilor şi oamenilor simpli care au crezut în mine şi cu ajutorul cărora voi putea concura la Cupa Europeană din Polonia, de săptămâna viitoare. Le mulţumesc şi le sunt foarte recunoscător reprezentanţilor companiilor INTARO INSURANCE, RETA COM şi GAMA IT, dar şi unor oameni pe care nu-i cunoaştem, nici eu, nici părinţii mei, şi cărora nu am putut să le transmit personal mulţumiri: Szabo Frederich, Buga Gina, Tarba Imola, Balau Mirela.
Amalia Vasilescu