Azopan.ro este o arhivă foto online care îşi propune salvarea şi publicarea patrimoniului fotografic analogic din România. Colecţia doreşte să publice cât mai multe din milioanele de poze realizate analog, păstrate în adâncul sertarelor, în pod, pe rafturile din depozitele muzeelor sau cele care exista numai pe suport negativ.
Cotidianul Cuvântul liber vă va prezenta imagini inedite din Arhiva Azopan.
Bazele viitoarei fabrici de mobilă au fost puse la 12 aprilie 1907, când Szekely Fülöp şi Réti Ernõ, comercianţi de mobilă, au întemeiat o firmă familială pe acţiuni, în care, în primii ani, prevala comerţul, forma organizatorică clasică având-o din 1917. Capitalul social iniţial era de 125.000 de coroane.
Circumstanţele în care a fost înfiinţată firma nu erau dintre cele mai favorabile din punct de vedere economic, având în vedere concurenţa produselor industriale din Austria, inclusiv mobila, care inundau piaţa locală pentru că erau ieftine, fiind scutite de taxe vamale. Industria locală de mobilă suportă cu greu competiţia, considerată nedreaptă.
Sediul iniţial al firmei, respectiv biroul şi depozitul-magazin, era în Piaţa Trandafirilor nr. 47, ulterior în Palatul Culturii, în timp ce fabrica se afla în Piaţa Victoriei nr. 17-23.
Crearea României Mari a avut drept consecinţe, pe de o parte, un recul în relaţiile cu partenerii tradiţionali din fosta Austro-Ungaria, pe de altă parte, dobândirea de noi pieţe în România, în principal în Bucureşti, din 1931 stabilindu-şi sediul pe B-dul Magheru.
În pofida condiţiilor generale, apreciate de conducerea firmei ca fiind nefavorabile – inflaţia permanentă în întreaga perioadă interbelică, creşterea preţurilor materiilor prime, creşterea cheltuielilor administrative şi cu salariile personalului – în principal cel administrativ -, crizele din primii ani interbelici, din 1926, din anii 1928-1934, din 1939, conflictele de muncă dintre care unele cu conotaţii politice – evoluţia firmei a fost pozitivă, produsele ei, în cea mai mare parte produse de lux, devenind „conducătoare pe piaţă”. Din 1935 a devenit Furnizor al Casei Regale.
Răspunsul firmei la condiţiile dificile de desfacere a produselor a constat în diversificarea producţiei, investiţii pentru surclasarea concurenţilor prin modernizarea producţiei, căutarea de noi pieţe de desfacere în ţară şi în străinătate. În perioadele de criză nu se plăteau dividende şi indemnizaţii pentru membrii Consiliului de Administraţie.
Modificărilor teritoriale din 1940 firma le-a răspuns cu restabilirea sediului şi fabricii în Târgu-Mureş, reorientarea pieţei spre Budapesta, abandonarea sediului din Bucureşti, producţia pentru armata maghiară, dar şi printr-o soluţie extrem de originală: o parte dintre membrii celor două familii proprietare au revenit în Târgu-Mureş, în teritoriul cedat Ungariei, ceilalţi rămânând însă în Bucureşti, fiind cetăţeni români, motiv pentru care nu au primit paşaport maghiar.
În perioada anilor 1940 firma a suferit pierderi majore datorate incendiului din ianuarie 1942, cu pagube de peste 50%, şi distrugerile făcute de trupele germane în retragere în septembrie 1944.
pA doua parte a anilor 1940 a fost marcată de eforturile extraordinare, cu împrumuturi masive, pentru reconstrucţie şi reluarea producţiei, în condiţiile creşterii controlului politic prin celulele de partid comunist şi mai ales prin Comitetele de Fabrică, controlate de P.C.R. Este remarcabilă flexibilitatea conducerii firmei, care a înţeles corect evoluţia evenimentelor şi s-a orientat spre noii clienţi – Comisia Aliată de Control – componenţa ei sovietică, Legaţia sovietică din Bucureşti, instituţii şi întreprinderi de stat – ministere, Sindicate, C.F.R. şi, desigur, P.C.R./P.M.R.
Autorităţile comuniste au preluat controlul asupra firmei prin Legea 119 din 11 iunie 1948, sub conducerea unui director-muncitor, fost şef de echipă care se încadra în tipologia impusă de noul regim – origine socială sănătoasă, în acest caz muncitorească, fără avere şi cu fidelitate faţă de regimul politic de la acea dată.
Foştii patroni şi acţionari au fost eliminaţi, formal cu o despăgubire prevăzută de Legea 119, în fapt fără despăgubiri.
După naţionalizare, firma a devenit „Szekely şi Réti” Fabrica de Mobile Ardeleană Naţionalizată, apoi, în 31 ianuarie 1949, a fost înfiinţată întreprinderea de Stat pentru Produse din Lemn „Simo Geza” – după numele unui consilier municipal ales în 1930, membru al Blocului Muncitoresc-Ţărănesc (comunist) din Târgu-Mureş, prin comasarea ei şi a altor patru firme de profil din Târgu-Mureş.
Producţia noii întreprinderi a fost restructurată, primordială fiind mobila populară, destinată direct sau indirect oamenilor muncii, dar şi numeroaselor întreprinderi şi instituţii de stat. Conducerea superioară de partid şi instituţiile centrale ale noii puteri au apreciat şi comandat mobilă de lux.
În viaţa internă a întreprinderii s-au instituţionalizat şedinţele de lucru lungi şi în fapt aproape inutile, întrecerile în muncă, deseori cu rezultate contrare celor scontate, propagandă politică prin gazetele de perete şi prin publicaţii cu conţinut politic, proletcultismul, sistemul de repartiţie centralizat pentru materii prime, materiale şi produse finite, care paraliza flexibilitatea şi adaptabilitatea, care genera numeroase probleme şi făcea deseori imposibilă realizarea planurilor de producţie în parametrii proiectaţi.
Cu toate acestea, întreprinderea, redenumită ulterior I.P.R.O.F.I.L. „23 August”, a devenit şi a rămas până în 1989 cea mai mare fabrică de mobilă din România şi din Europa de est.
Foto: Azopan.ro
Pagină realizată de Sanda Viţelar