La 12 mai este marcată Ziua internațională a asistenților medicali.
Data aleasă reprezintă ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a deschis, în 1860, prima școală pentru asistentele medicale, în apropierea Spitalului ‘Saint Thomas’ din Londra, realizând primul pas în pregătirea profesională și instituțională a asistentelor medicale, până atunci acestea fiind considerate persoane fără o pregătire profesională. Ca semn al recunoașterii meritelor sale, regina Victoria a decorat-o în 1904 cu Crucea Roșie Regală. În 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit.
Tema din 2025, stabilită de către Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN), este ‘Puterea economică a îngrijirii’ și se concentrează pe sănătatea și bunăstarea asistentelor medicale, subliniind rolul critic pe care îl joacă o forță de muncă sănătoasă în consolidarea economiilor, îmbunătățirea sistemelor de sănătate și asigurarea unor rezultate mai bune pentru comunitățile din întreaga lume, potrivit www.icn.ch.
Consiliul Internațional al Asistenților Medicali este o federație de peste 130 de asociații naționale de asistenți medicali, reprezentând cele peste 28 de milioane de asistenți medicali din întreaga lume. Este prima și cea mai largă organizație internațională din lume pentru profesioniștii din domeniul sănătății și a fost fondată în 1899. Aceasta activează pentru a asigura îngrijiri medicale de calitate pentru toți, pentru politici solide de sănătate la nivel global, progresul cunoștințelor de asistență medicală, precum și pentru respectarea în lume a profesiei de asistent medical. ICN colaborează cu agențiile specializate din cadrul ONU, și în mod special cu Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Internațională a Muncii și Banca Mondială. Totodată lucrează îndeaproape cu o serie de organizații internaționale neguvernamentale și alți parteneri.
În fiecare an, ICN alcătuiește un raport ce cuprinde studii de caz, interviuri, bannere și logo-uri pentru rețelele sociale. ICN face apel la asistenții medicali să își împărtășească experiențele sub forma unui studiu de caz, informând astfel populația despre activitatea lor și servind în același timp și ca un schimb de experiență între asistenții medicali prin cunoașterea diverselor modalități de soluționare a problemelor din domeniul de activitate – proceduri ce pot fi accesate pe www.icnvoicetolead.com.
Evoluția profesiei de asistent medical a cunoscut un salt uriaș în ultimele decenii. Cercetarea în domeniul îngrijirilor, tehnologia informațiilor și comunicațiilor, servicii bazate pe aparatură și echipamente medicale extrem de performante sunt câteva dintre provocările profesionale care au contribuit la dinamica dezvoltării acestei profesii. Asociațiile naționale ale asistenților au un rol important în informarea, consilierea, încurajarea și sprijinirea în desfășurarea activității acestei categorii de profesioniști.
Celebrarea asistenților medicali are loc, în multe țări, precum Australia, Statele Unite, Canada, timp de o săptămână, fiind denumită ‘National Nurses Week’. Activitățile desfășurate pe parcursul acestei săptămâni – seminarii educaționale, dezbateri, concursuri, discuții și alte evenimente comunitare -, evidențiază rolul important al asistenților medicali (femei sau bărbați) în îngrijirea pacienților.
În România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) susține în fiecare an tema aleasă de ICN pentru Ziua internațională a asistenților medicali, pentru că aceasta reflectă angajamentul față de contribuția esențială în domeniul de ”nursing” la nivelul comunității internaționale, se subliniază pe www.oamr.ro. AGERPRES