Conform unui comunicat de presă dat publicității ieri, în perioada 2017 – 2024, peste 7.000 de copii au căzut de la înălțime în România. 70% dintre accidente puteau fi prevenite, arată un nou studiu Empria
Empria, companie specializată în siguranța copiilor, lansează primul raport național privind căderile de la înălțime în rândul copiilor, realizat pe baza a peste 7.000 de cazuri raportate la 112 și a peste 740 de internări clinice documentate de INSP, în perioada 2017–2024.
Raportul oferă o imagine detaliată a unuia dintre cele mai frecvente, dar subestimate pericole pentru copii: căderea de la etaj, de pe scări, din pat sau din spații de joacă. Datele arată că în medie, 2–3 copii cad zilnic de la înălțime în România, iar cel puțin un copil pe săptămână este internat în spital cu leziuni grave în urma unui astfel de accident.
În unele cazuri, căderile de la înălțime s-au soldat cu leziuni neurologice grave sau chiar deces. Cele mai tragice situații implică, de obicei, copii sub 5 ani, lăsați nesupravegheați sau expuși unor ferestre ori balcoane neprotejate. Fiecare dintre aceste pierderi este o tragedie care ar fi putut fi evitată.
„Ca părinte, e dureros să afli că majoritatea acestor accidente puteau fi evitate. Ne dorim ca acest raport să-i ajute pe alți părinți să vadă pericolele ascunse din jurul copiilor și să le poată preveni la timp”, spune Tudor Ciumara, fondator Empria.
Studiul scoate în evidență faptul că:
• cei mai expuși sunt copiii sub 5 ani, cu un risc crescut în lunile de vară;
• băieții sunt implicați în două treimi dintre accidente;
• cele mai frecvente căderi au loc din pat, de la geam, de pe scări și sunt ușor de prevenit;
• județele cu cele mai multe cazuri raportate sunt București–Ilfov, Mureș, Iași și Dolj;
• în peste 70% dintre incidente, prevenția ar fi fost posibilă prin măsuri simple: echipamente de
protecție și supraveghere activă.
Raportul se bazează pe o analiză unică în România, care triangulează trei surse de date:
• apeluri la 112 obținute de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS);
• date clinice de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP);
• cazuri documentate în mass-media între 2017–2025.
„Nu facem acest demers din rațiuni comerciale. Este un apel civic, bazat pe date și realitate, pentru ca niciun părinte să nu mai poată spune «n-am știut».” – se arată în concluziile raportului Empria.
Cazuri în termeni absoluți:
București – Ilfov conduce detașat
Nu esteo surpriză că zona București–Ilfov apare în top: aproape 1.800 de incidente raportate în 8 ani. Densitate mare, blocuri înalte, trafic intens și o populație de copii numeroasă – toate se combină într un context urban în care riscul este constant. Județe precum Mureș, Iași, Dolj, Constanța și Galați urmează în clasament, uneori din motive diferite: fie urbanizare rapidă, fie locuințe cu risc structural, fie o raportare mai riguroasă a incidentelor.
Dar care județe sunt cu adevărat în pericol?
Rata de incidență spune povestea reală Pentru o analiză corectă, am calculat numărul de accidente raportate (total 2017-2024) la 100.000 de copii (0–14 ani), folosind datele de la recensământul din 2021. Astfel, putem compara județele în mod echitabil.
Mureș este județul cu cea mai mare incidență: peste 750 de cazuri / 100.000 de copii – de aproape 3 ori peste media națională estimată. Acest lucru indică o problemă structurală care necesită atenție urgentă: fie infrastructura este nesigură, fie lipsește prevenția, fie copiii sunt lăsați frecvent nesupravegheați.
Raportul complet poate fi consultat online: www.empria.ro/raport-caderi-copii