E incredibil cum astăzi sunt pe puctul de a face slalom printre clasici pentru a mă convinge de realitatea sumbră a inculturii care sare din banca-i să ne umple viaţa de zoaie. Ca nebunul la şah. Şi asta pentru că politrucii mă provoacă, iar educaţia mă obligă. Asta deşi, adesea, am impresia că societatea mă vrea prost.
Şi, uite aşa, la sfârşit de primăvară, după ce aproape am fost convins că am depăşit uşor macedonskiana vreme a rozelor ce mor, sunt pe cale să intru în cea de-a doua scrisoare eminesciană unde aflam despre marea „comedie mişcătoare” a lui Galilei… Şi, cu distanţa dintre veacuri, cu ştiinţa şi tehnica de azi şi cu biserica acceptând descoperirile ştiinţifice, nu-mi rămâne decât să spun: eppur si muove… chiar dacă-i pătrat. Însă, aşa cum ne-am obişnuit deja, în epoca în care nu ai dreptul să-i zici prostului că-i prost, hoţului că-i hoţ şi, azi mâine, nici câinelui javră, căci javre suntem noi, jurnaliştii, după cum insinuează un senator de Mureş, mă tem ca nu cumva să fiu pus la zidul infamiei după ce îmi va fi pus lanţul la gât, pumnul în gură şi obligat să fac înconjurul lumii până când ţara se va fi eliberat din nou de jugul suveranist.
Dar, pentru că m-am încins deja, iată, fără prea mai multe explicaţii cum scria poetul nepereche în a sa Scrisoare II: „Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos,/ Cum uşor, ca din cutie, scoate lumile din chaos/ Şi cum neagra vecinicie ne-o întinde şi ne-nvaţă/ Că epocile se-nşiră ca mărgelele pe aţă./ Atunci lumea-n căpăţână se-nvârtea ca o morişcă/ De simţeau, ca Galilei, că comedia se mişcă.”… Şi, fraţilor, vitregi sau de cruce, comedia e din ce în ce mai mare aici, în Estul Sălbatic, unde de ce să alegi cultura când incultura are o silabă în plus, deci e mai ieftină?! Problema e că nu alege nimeni pentru el de data asta, ci alegem pentru noi toţi, mai ales pentru cei ce au să vină. Şi e greu de crezut că atât de repede ni s-a urât cu binele şi cu libertatea. La fel cum greu este de crezut că tinerii care s-au născut în libertatea asta imperfectă sunt atât de uşor de dus cu preşul ideilor suveraniste goale de conţinut ce „din coadă au/(ştiu) să sune”…
Unii ştiu că veţi râde amar, alţii nu veţi înţelege şi veţi căuta explicaţii în DEx sau pe Wikipedia, căci da, DOOM-ul nu vă va ajuta, să ştiţi, nici măcar Pitagora, filosoful, dacă veţi încerca teoremele lui din matematică, însă e clar că pentru această dată ţara e în mat, cu tot cu alegătorii de bunăcredinţă. Căci nu este despre răul cel mai mic în mai 2025, ci este despre o poziţionare a noastră, ca neam şi ca ţară într-o lume şi în vremuri interesante. Este despre a rămâne în acea parte pe care am visat-o ani la rând în comunism, când ascultam pe ascuns Europa Liberă, Vocea Americii sau până şi muzica bună venită din lumea capitalistă, sau a ne lăsa pradă viforului rece, izolaţionist, mascat atractiv sub sloganul „noi suntem stăpânii lumii” care ne va face însă în final şi săraci şi… de râsul lumii. Căci doar noi am putea da pasărea din mână pe cioara de pe gard, chiar dacă ar fi o cioară ce croncăne fals, vopsită în papagal care repetă la infinit o placă despre idilicele vremuri pe care, de fapt, nu le-a trăit nimeni…
Şi, uite aşa, în miez de noapte, scriu şi mă gândesc cum Galileo avea dreptate, că totuşi se învârteşte pământul ăsta care ne suportă pentru că-i facem umbră, unii cu trupurile, alţii punând inteligenţa la lucru… Însă noi, revoluţionari din naştere, într-o mişcare periodică continuă având ca traiectorie o curbă închisă, am găsit completarea, pregătindu-ne să pupăm tălpile dictatorului pentru că, nu-i aşa, fie roata şi pătrată, tot se-nvârte ea odată… Şi atunci, de ce nu poate fi pământul plat şi să se învârtă? Pentru că marketing. Da, marketing pe spatele săracilor gata să parieze din nou pe Stoica şi-al lui Caritas sau pe alte scheme piramidale care au făcut deliciul şmecherilor care s-au îmbogăţit peste noapte. Pentru că, spunea alt poet, mai puţin clasic, dar prolific al naibii, „Pe Pământ bunul simţ dacă doarme/În zadar întreba-veţi de ce”… Eu, totuşi, „o soluţie mai caut”, şi nu văd alta decât în voi. Da, în voi cei care mă înjuraţi, care ne spuneţi javre şi care credeţi că RE-voluţia, adică întoarcerea la vremurile în care credeam că suntem buricul Europei, fără a avea însă dreptul de a fi nimic. Pentru că nu e prea târziu să vă treziţi, să vă daţi seama de minciuna din care vă hrăniţi şi să căutaţi din nou adevărul care „rătăceşte prin ziare”, chiar dacă aţi fost siguri că de luni nici ziare de şters geamurile nu veţi lăsa pe tarabe. Pentru că în fiecare diavol e şi o parte de Dumnezeu. Care va învinge. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea