La finalul acestei săptămâni, pe 16 și 17 mai 2025, s-au disputat meciurile etapei a 9-a din play-off și play-out în Liga 3 la fotbal. În Seria a 7-a, zona play-out, ambele formații mureșene au obținut victorii clare în penultima rundă.
ACS Târgu Mureș a câștigat în deplasare cu 2–0 împotriva formației Metalurgistul Cugir, în timp ce Avântul Reghin s-a impus categoric pe teren propriu, scor 4–1, în fața echipei ACSM Codlea.
În ultima etapă, a 10-a, cele două echipe mureșene se vor întâlni într-un duel direct, programat sâmbătă, 24 mai, la Târgu Mureș.
Sorin Crăciun