În cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise” la Liceul UMFST „George Emil Palade”, organizat luni, 19 mai, a fost lansat site-ul instituției: liceulumfst.ro, un spațiu educațional și inspirațional, în care vizitatorii regăsesc toate informațiile referitoare la activități și proiecte școlare și extrașcolare, performanțe academice remarcabile, campanii sociale, facilități recreative, aspecte organizatorice, oportunități și experiențe unice etc.
Acest proiect a reprezentat un exercițiu de comunitate, o nouă colaborare de succes profesori-elevi. Felicitări elevilor Liceului UMFST, Sergiu Biriș, Tudor Pantea și David Mitoșeriu, pentru realizarea site-ului, sub coordonarea prof. Bogdan Rațiu.