Călărașiul a fost recent, scena unei competiții de top: Campionatul Național de lupte pentru sportivii sub 20 de ani. Reprezentanții județului Mureș s-au remarcat din plin, reușind să urce de mai multe ori pe podiumul de premiere.
DariusSas și Csipkes Balazs, sportivi cu dublă legitimare la CSS Târgu Mureș și CSM Târgu Mureș, au cucerit titlul de campioni naționali, impunându-de categoric la categoriile lor de greutate.
Rezultatele excelente au continuat și cu Kelemen Márk și Denis Sămărghițan, ambii de la Clubul Sportiv Școlar Târgu Mureș, care au obținut medalii de bronz, contribuind decisiv la clasarea CSS Târgu Mureș pe locul I în clasamentul pe cluburi la lupte libere.
Performanțele nu s-au oprit aici. De la ACS Lupte BSG Târgu Mureș, Antonio David Soare a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar colegul său David Metea a obținut medalia de argint.
O revenire notabilă a avut-o și Böjte Bejamin Zalán, fost sportiv al CS Mureșul Târgu Mureș, actualmente legitimat la CSA Steaua București. După ce a obținut bronzul la Campionatul European de Juniori, Zalán a confirmat din nou forma excelentă, cucerind un nou titlu de campion național.
Și CSS Reghin a avut un motiv de mândrie: Tamas Dávid a urcat pe podium, obținând medalia de bronz, într-o competiție extrem de disputată.
Aceste rezultate demonstrează nu doar valoarea individuală a sportivilor mureșeni, ci și munca susținută a antrenorilor și cluburilor care investesc constant în performanță.
(Sursa foto: Lupte Libere C.S.S. Târgu Mureș)
Sorun Crăciun