Dintre cele cinci muze oficiale ale lui Blaga (soţia, Cornelia Brediceanu – Blaga, Eugenia Mureşanu, Domniţa Gherghinescu Vanea, Coca Rădulescu şi Elena Daniello), Elena pare să fi constituit un element decisiv de revigorare a lirismului târziu. Aceste scrisori ale lui Lucian Blaga oferă o privire profundă asupra relațiilor sale personale.
Volumul „Plin mi-e sufletul meu de tine, plin”. Scrisori către Elena Daniello (Casa cărţii de Ştiinţă, 2023, Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Helene Rodica Daniello şi Ilie Rad. Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad) este, în această privinţă, binevenit şi recuperator, aducând în prim-plan scrisorile lui Lucian Blaga ca o mărturie a iubirii sale.
În carte sunt reproduse 129 de scrisori trimise de Blaga între anii 1950 şi 1960, din care 101 sunt adresate muzei sale, Elena Daniello, celelalte fiind destinate familiei Manta (Marioara, Viorica şi Cornel, 24 de scrisori), Hélènei Rodica Daniello (trei scrisori), o scrisoare fiind trimisă către H. Zambaccian. Astfel, scrisorile lui Lucian Blaga conturează un tablou emoționant al vieții sale.
Un număr de 107 scrisori sunt absolut inedite, aspect relevant pentru alura documentar-restitutorie a cărţii, subliniind importanța scrisorilor lui Lucian Blaga în înțelegerea contextului cultural al vremii.
Cartea mai cuprinde patru interviuri cu Elena Daniello, însemnările ei despre Blaga (Gânduri despre Lucian Blaga şi alte scrieri) şi patru poeme inedite dedicate fiicei sale, Hélène.
De altfel, Hélène Rodica Daniello ne oferă un portret sugestiv al lui Blaga: „Era o apariţie foarte distinsă: înalt, zvelt, cu trăsături foarte marcante, parcă cioplite în piatră, cu o frunte largă, de poet, şi cu ochi cercetători, plini de bunătate.
Avea nişte mâini deosebit de frumoase, cu degete lungi, mi-a povestit că a fost întrebat de multe ori dacă e pianist! Vocea îi era melodioasă, blândă şi foarte nuanţată.
Avea o fire foarte blândă, nu l-am văzut niciodată nervos şi agitat, nu l-am auzit niciodată ridicând glasul. Era tare cumpătat, introvertit!” (Amintirile mele despre Lucian Blaga).
Cartea se încheie cu un set de fotografii şi imagini, scrisori olografe ale lui Lucian Blaga către Elena Daniello şi transcrierea aceloraşi scrisori chiar de muză.
Elena Daniello s-a născut la 18 iunie 1910, în satul Breţcu (fostul judeţ Trei Scaune, în prezent judeţul Covasna), ca al unsprezecelea copil din cei doisprezece ai învăţătorului Aron Puşcariu, din Sohodolul Branului.
După liceu, Elena frecventează, timp de trei ani, Facultatea de Medicină din Paris.
Se pare că aici l-a întâlnit pentru prima oară pe Lucian Blaga, în 1931, Elena mărturisind într-un interviu din „Apostrof” că „de n-ar fi fost potrivnică sau absurdă Soarta, altfel ne-ar fi arătat viitorul”.
Ilie Rad crede, nu fără temei, că la această întorsătură de destin se referă cunoscutele versuri „Păduri ce ar putea să fie/ Şi niciodată nu vor fi” (Risipei se dedă florarul), versuri inspirate de o vizită a celor doi în Grădina Botanică din Cluj.
Elena Daniello îşi continuă studiile de medicină, devine medic stomatolog şi se căsătoreşte cu Leon Daniello, specialist apreciat în domeniul pneumoftiziologiei.
Între Blaga şi Elena Daniello se înfiripă o poveste de dragoste, poetul vizitând-o des pe strada Eminescu din Cluj.
Cu o doză apreciabilă de înţelepciune resemnată, Cornelia Blaga înţelege şi tolerează iubirea poetului („am înţeles realitatea situaţiei”).
Multe poezii, dar şi traducerea capodoperei goetheene Faust sau romanul Luntrea lui Caron se datorează impactului Elenei asupra inspiraţiei şi creaţiei blagiene.
Astfel, în roman unele trăsături ale personajului Ana Rareş provin din sfera portretului real al Elenei Daniello, iubirea fiind, cum recunoaşte protagonistul, salvatoare: „Ciudat mi se pare că, în timp ce pasiunea mea creşte, încetez să mai simt condiţiile exterioare ale noii orânduiri ca o apăsare «insuportabilă». Devin opac faţă de mizeriile zilnice şi nu mai fac caz de măruntele neajunsuri, ce încep lunea de dimineaţă şi ţin până duminică noaptea/…/ Dragostea ce bate cu valuri mari în matca fiinţei mele, dragostea căreia, nu mă îndoiesc, i se răspunde cu o capacitate pasională rostită şi nerostită, mă face să calc uşor peste toate umbrele zilei.”
Substanţa scrisorilor este pasională, înflăcărată, cu acolade metaforice şi înălţări hiperbolice.
Într-un articol din revista „Vatra”, criticul Al. Cistelecan, reputat exeget al liricii feminine notează că „Blaga şi-a recoltat iubitele numai din cercul amiciţiilor familiale, fără să se complice cu aventuri riscante şi-n ape tulburi ori cu spart de case şi cămine”, într-un fel de „aranjament convenabil tuturor”, cu roluri „clar delimitate în toată această succesiune de menage à trois”.
Într-o scrisoare memorabilă, pasiunea transformă textul epistolar într-un discurs îndrăgostit de rafinată elevaţie: „Plin este sufletul meu de Tine, plin. Te urmăresc toată ziua şi ceas cu ceas. Pe câmp, unde umbli, prin trifoiul şi multifoiul norocului. Îţi urmăresc ochii, când îi ridici deasupra mesei, clari. Ochi de pădure (să iei expresia cum ai zice «fragi de pădure»).
Numai noaptea, pe la ora 3 şi 4, e dureroasă. C-atunci sunt treaz şi ştiu unde eşti. Dar pe urmă adorm şi tu apari aşa, ca în grădina dintre ziduri.
Iar dimineaţa îmi spun: «Bucură-te, inimă, bucură-te! Bucură-te că Ţi-a ieşit în cale îngerul» Îngerul, adică: obsesia, focul, pasiunea./…/ Trebuie să Te contrazic. Dacă «geniul» există în mine, atunci el există datorită iubirii. Într-un fel, pe mine mă «naşte» iubita. Foarte paradoxal, dar este aşa.”
Trăind dragostea ca „arteziană creativă, ca gheizer de efuziuni amoroase” (Al. Cistelecan), Blaga procedează în scrisori la esenţializare imniforă a erosului, prin vocaţie a găsirii misterului în contextul biografic cel mai banal, căci, de pildă, „adolescenţa triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii” a fost dedicată„pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea”.
Iubirea se dezvoltă, scrie poetul,„adânc şi imperturbabil, puternic şi de neclintit”, iar atingerea mâinilor se produce „după ce sufletele de mult se amestecaseră”, în reprezentări ce eludează corporalitatea, în favoarea unei seducţii ce favorizează „împărăţia spiritului”, „a sufletului”.
Contribuind la revitalizarea spiritului creator al lui Blaga, cum observă Ilie Rad, Elena Daniello a dat temeiuri existenţiale noi poetului, iubirea reunind „obsesia, focul, pasiunea”, căci Blaga se simte „ca după o adevărată înviere”, într-o formă de extaz mistico-erotic: „Nu mai trăiesc decât prin Tine şi pentru Tine”.
La un an de la prima întâlnire, tonalitatea scriiturii e extatic-hiperbolică: „Pentru mine a fost însă Anul suprem. Anul împlinirii. Anul creaţiunii. Tu – bucuria mea. Tu – frumuseţea mea. Tu – boala mea. Tu – moartea mea. Tu – înălţarea mea.”
Într-o altă scrisoare, din iulie 1954, Blaga descrie propriile trăiri contrastante, într-o configurare a iubirii-pasiune de felul celei teoretizate de Denis de Rougemont: „De patru ani eşti zbuciumul şi fericirea mea, căderea şi înălţarea…Căderea de câte ori nu sunt cu tine, înălţarea de câte ori sunt. Ai intrat foarte târziu în viaţa mea, sub forma ta, ca monadă.”
Sau, într-o altă scrisoare: „N-a existat niciodată o muză, care să-şi poarte poetul prin toate aceste împărăţii cu aceeaşi pricepere, artă şi vrajă cum se întâmplă s-o faci tu!”.
Ion Pop constată că omul Blaga se „dezvăluie aici cu forţa tensiunii spirituale, a pasiunii trăite intens, fără să lase în niciun moment impresia de poză şi contrafacere.
Poetul din el dă un relief strălucitor unor astfel de confesări care la spiritele mai puţin cizelate ar părea simplă retorică convenţională.”
Pentru Blaga dragostea este „sufletul sufletului”, „al cincilea element alături de aer, apă, foc şi pământ”, confesiunile epistolare fiind alcătuite din fervoare, imnică erotică, ritual al rostirii îndrăgostite („Te iubesc adânc şi imperturbabil, puternic şi de neclintit. Cu o ardoare egală sieşi, întreruptă magnific de câte-o furtună cu trăsnete.”).
Scrisorile lui Lucian Blaga către Elena Daniello ilustrează imaginea unei perioade importante din existenţa poetului, ani grei, femeia iubită fiindu-i sprijin moral, prin „bucurii echivalente cu extazul marilor mistici”.
Se dezvăluie în scrisori o poveste de dragoste de exemplară intensitate, cu trăiri, cum scrie Elena Daniello, „imposibil de redat prin grai sau slove”.
*Text publicat iniţial într-o altă formă în revista „Apostrof”.
Iulian Boldea
🔗Link-uri utile:
Contribuind la revitalizarea spiritului creator al lui Blaga, cum observă Ilie Rad, Elena Daniello i-a oferit temeiuri existențiale și creatoare noi poetului. Această temă a influenței feminine asupra operei unui autor apare și în alte lucrări analizate, precum în Autoportret în oglinda istoriei, unde istoria personală și creația se reflectă reciproc.
Lucian Blaga – Dicționarul Enciclopedic Român – pentru context istoric și biografic.
Știai că?
Scrisorile lui Lucian Blaga către Elena Daniello reprezintă una dintre cele mai pasionale și tulburătoare mărturii de iubire din literatura română.
Publicarea volumului ce reunește scrisorile lui Lucian Blaga aduce o lumină nouă asupra vieții intime și a procesului său de creație.
În scrisorile lui Lucian Blaga, iubirea capătă forme poetice profunde, devenind o sursă vitală pentru regenerarea lirismului său târziu.
Scrisorile lui Lucian Blaga nu sunt simple texte epistolare, ci veritabile confesări artistice și existențiale.
Parcurgând scrisorile lui Lucian Blaga, cititorul descoperă un portret al poetului dominat de sensibilitate, pasiune și profunzime spirituală.
Volumul cu scrisorile lui Lucian Blaga către Elena Daniello dezvăluie o relație discretă, dar esențială pentru echilibrul său interior și artistic.
Unicitatea acestor scrieri face ca scrisorile lui Lucian Blaga să fie nu doar documente biografice, ci și opere literare în sine.
Scrisorile lui Lucian Blaga se remarcă printr-un stil rafinat, plin de imagini poetice, în care dragostea devine formă de revelație.