Sănătate cardiovasculară mai bună, oasele mai puternice și mai rezistente, îmbunătățirea condiției fizice și a rezistenței, a tonusului muscular, gestionarea greutății sunt câteva din beneficile alergatului, după cum ne dovedește Augustin Stoica, colaborator Mureș Runners.
În urmă cu mai bine de un deceniu, în urma unui infarct miocardic cu montare de stent, Augustin Stoica a avut un exercițiu de sinceritate și și o discuție tranșantă cu el însuși, pentru a înțelege cu adevărat, că sportul este sănătate curată. Așa a reușit să slăbească 20 de kg și, prin perseverență, muncă și răbdare, cele mai mari virtuți, și-a realizat toate obiectivele.
La sfârșitul săptămânii trecute a participat la două competiții: Crosul Olimpic, organizat la Sf.Gheorghe de către COSR , în jurul Monumentului Eroilor, cursă scurtă, rapidă de 2 km.fără cat.de vârstă, unde a obținut locul 5 din peste 100 concurenți și a fost premiat pentru cel mai vârstnic participant. Apoi a participat la Cluj, cros 6 km.cursă rapidă în cadrul Accenture Heroes Challenge, unde a obținut locul 10 general din peste 80 concurenți și locul 1 cat.+65 ani.
Augustin Stoica va împlini în câteva luni 69 de ani. Anul acesta a participat la 10 concursuri și a obținut 10 locuri 1 la cat.+ 60 ani.
Felicitări!