De câţiva ani încoace marele duşman al poporului a fost construit cu minuţiozitate şi personalizat în tuşe groase: bugetarul. Acest obez pus la zid cu înverşunare de hulpavii de voturi politicieni, care au înţeles că, fără să-i dai poporului un duşman nu prea ai sorţi de izbândă. Pentru că, dacă nu se teme, poporul nu are nevoie de salvatori, ci de bunăstare. Şi, uite aşa, fără excepţie, politicienii s-au urcat pe spinarea bugetarului, l-au pus în lesă şi au arătat vulgului vampirul care suge constant sângele societăţii, mai ales al privaţilor care atât de mult produc încât nesimţiţii de bugetari nu reuşesc să colecteze pentru propăşirea neamului vrednic ce suntem.
Aşadar, nu privaţii sunt vinovaţi că nu se conformează legilor şi nu plătesc obligaţiile lor către Stat, ci bugetarii sunt cei care stau degeaba şi nu îşi merită banii. Nu politicienii sunt de vină pentru că au obişnuit privaţii să se comporte prea adesea ca nişte protectori în faţa bugetarilor care se pun în mişcare pentru a încerca să aducă la Stat ceea ce i se cuvine întregii societăţi, ci bugetarii care se întorc încă cu coada între picioare din teren, în urma telefoanelor venite de la şefii puşi politic.
Politicieanii nu sunt vinovaţi nici măcar pentru că, deşi au fost forţaţi să adopte de ochii UE legi precum cea a confiscării extinse a averilor infractorilor, nici până astăzi, şefii politici ai instituţiilor nu au dispus şi nu au executat familii ale unora care au spoliat practic bugetele României, lăsându-i să se bucure de avuţia făcută pe spatele celor care astăzi cred în continuare că salvarea României este „jupuirea bugetarilor” care stau degeaba în birourile lor…
Da, aruncaţi cu piatra, însă gândiţi-vă că, anul trecut, când aceeaşi clasă politică era la butoane, când dinspre UE venea semnalul că nu e normal ca în Vest salariul minim să fie muuult mai mare decât în România, însă aici preţurile să fie adesea muuult mai mari decât în UE, au crescut salariile bugetarilor. Era momentul în care ni se spunea că totul va fi roz şi că începem să fim o ţară competitivă în UE.
Că în 2025 totul va fi bine. Au venit însă alegerile, iar rezultatele au dat totul peste cap. Prin fraudă şi prin minciună. S-au repetat alegerile şi, pentru că strategiile trebuie cumva „să puşte”, oamenii de paie au fost puşi să joace după cum li se cântă.
Unii chiar şi-au dat foc propriilor candidaturi. Ei ştiau de fapt că e o pălărie prea mare pentru ei, dar şi-au jucat rolul. Până la capăt. Unii au intrat aşa bine în el, că şi astăzi şi-l joacă. Iar bugetarii, care n-au jucat aşa cum li s-a cerut la început, au fost speriaţi iarăşi. Căci, principali vinovaţi ai dezastrului, nu ai uitat, nu, sunt ei! Şi, uite aşa, unul a zis din start că trimite acasă 500.000. Aşa, din pix. Pentru că poporul e sătul de bugetari. Pentru că sinecuri şi tăietori de frunze la câini.
Dar au venit ceilalţi care s-au declarat apărători ai bugetarilor. Arătând că tăierea trebuie făcută cu cap şi după analize. Şi au venit şi sindicatele care au arătat că doar vreo 100.000 sunt sinecurişti şi oameni ai partidelor prin instituţiile publice. Probabil şefii. Pentru ca mai apoi, aceiaşi sindicalişti să spună ferm că, de fapt, sectorul bugetar are nevoie încă de vreo câteva sute de mii de angajaţi. Căci sectorul bugetar este vast, Statul fiind de fapt nu doar cel mai mare angajator, ci cea mai mare afacere a poporului.
Iar acum preşedintele ales, în loc să ceară pur şi simplu un guvern care să administreze eşecul politicii din ultimii ani şi să recredibilizeze Statul în integralitatea sa, se autoimpune premier, cerând soluţii partidelor, şi nu un prim ministru care să administreze ţara. Pentru că poporului privat îi place să vadă un preşedinte-jucător, un ŞEF de Stat şi nu un Stat care să funcţioneze după regulile deja stabilite. Da, ştiu, veţi spune că preşedintele trebuie să medieze, că e rolul său şi că e ultima speranţă a poporului. Iar preşedintele nostru trebuie să vadă cum scapă România de deficitul bugetar, nu? Probabil.
Dar atunci vă întreb: de ce nu cheamă preşedintele la discuţii privaţii cu datorii istorice la Bugetul de Stat? De ce nu cere preşedintele privaţilor să verse în vistieria Statului Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) colectată de la poporul care plăteşte, căci nu are încotro?! De ce nu executăm marile familii condamnate şi care au datorii la bugetul de stat sub forma unor prejudicii constatate de procurori şi stabilite de judecători?!
Da, nu se întâmplă nimic pentru că avem „Acarul Păun”. Este bugetarul, de la care putem tăia oleacă, aşa cât să închidem gura celor care vor să primească satisfacţie în raport cu angajaţii Statului. Iar bugetarii oricum or să tacă, pentru că altă soluţie nu au, doar ei s-au pregătit în şcoli de administraţie publică, sau în şcoli de drept, de poliţie sau de medicină şi pentru a educa poporul. Zone care, prin excelenţă, nu produc cuie pe care să le vândă pentru a face bani…
Însă poporul are întruna nevoie de duşmani, iar grasul din ultima bancă e numai bun de luat la înjurat. Chiar dacă aşa nu avem în ghiozdan nici un sendviş în plus şi nici nu ştim mai repede răspunsul la întrebarea cât face astăzi unu plus unu… Doar tupeul ne creşte exponenţial când vedem că gaşca este tot mai mare şi strigă împreună cu noi… Asta deşi am rămas adesea singuri în faţa băiatului sau a fetei ăsteia, singurii care, în cele din urmă, fără ranchiună, „ne-au scos din rahat” oferindu-ne o nouă şansă de a-i înjura…
Iar politicienii au înţeles: mereu vor juca la cacialma. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea