Ileana Sandu
De-a lungul istoriei, cultura română a fost îmbogăţită de o serie de personalităţi remarcabile care, prin opera şi activitatea lor, au contribuit semnificativ la dezvoltarea spirituală şi identitară a poporului român. Totuşi, timpul, uitarea şi lipsa unei promovări constante au făcut ca unii dintre ei să fie marginalizaţi sau chiar uitaţi complet. Redescoperirea şi revalorizarea lor reprezintă nu doar un act de dreptate culturală, ci şi o resursă valoroasă pentru generaţiile viitoare.
Într-o lume a vitezei şi a spectaculosului instant, în care vedetele momentului eclipsează adesea valorile autentice, mulţi dintre cei care au clădit România intelectuală au fost trecuţi pe plan secund. Liceele le poartă numele, unele străzi le amintesc existenţa, dar puţini le mai citesc operele sau le mai înţeleg contribuţia. Este momentul să-i redescoperim.
Dimitrie Bolintineanu (1819-1872) diplomat şi participant activ la Revoluţia de la 1848
Cunoscut pentru volumele sale de „Poezii macedonene” şi „Legenda istorică”, Bolintineanu a fost un pionier al poeziei române moderne şi un susţinător fervent al ideilor de libertate şi emancipare naţională. Cu toate acestea, astăzi este adesea redus la un simplu nume de stradă sau liceu, fără ca opera să-i mai fie citită sau analizată în profunzime.
Mihail Dragomirescu (1868-1942) teoreticianul uitat al esteticii româneşti
Contemporan cu marii critici literari de la începutul secolului XX, Mihail Dragomirescu a fost unul dintre cei mai subtili teoreticieni ai esteticului şi ai creaţiei literare. Discipol al lui Maiorescu, dar cu o gândire proprie, Dragomirescu a propus o teorie originală a „sufletului creator”, punând accent pe interioritate şi pe actul artistic ca expresie profundă a conştiinţei. Deşi a influenţat generaţii de scriitori, azi este puţin cunoscut dincolo de cercurile universitare restrânse.
Ştefan Zeletin (1882-1934), sociolog şi economist
Lucrarea sa „Burghezia română” a oferit o viziune originală asupra dezvoltării capitalismului în România şi asupra specificului naţional Deşi viziunea sa a fost contestată în perioada comunistă, ideile lui Zeletin redevin relevante într-un context globalizat în care se caută un echilibru între modernitate şi identitate.
Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955). Una dintre cele mai importante prozatoare ale perioadei interbelice
Deşi a fost apreciată în epocă şi a făcut parte din grupul literar condus de Eugen Lovinescu, în prezent este rareori inclusă în programele şcolare, iar romanele sale, precum „Concert din muzică de Bach”, sunt tot mai puţin cunoscute de publicul larg.
Henri H. Stahl (1901-1991) – sociologul satului românesc
Colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl a fost o figură esenţială în dezvoltarea sociologiei româneşti interbelice. Studiile sale despre structura satului românesc, despre moştenirea socială a medievalismului şi despre relaţiile economice din lumea rurală sunt de o actualitate surprinzătoare. Cu toate acestea, lucrările sale sunt greu accesibile publicului larg, iar numele său apare rar în manuale sau dezbateri publice.
Elena Farago (1878-1954) – poeta inimilor simple
Cunoscută mai ales pentru poeziile pentru copii, Elena Farago a fost o poetă de o sensibilitate aparte, care a abordat teme delicate precum maternitatea, suferinţa interioară sau iubirea trăită în tăcere. A fost o figură importantă în viaţa culturală a Craiovei, dar astăzi, poeziile sale sunt rareori publicate sau recitate în afara mediului şcolar.
Duiliu Zamfirescu (1858-1922) – între diplomaţie şi literatură
Scriitor, jurnalist şi diplomat, Duiliu Zamfirescu a fost unul dintre primii romancieri moderni, autor al celebrului ciclu de romane „Viaţa la ţară”. Spirit rafinat, apropiat de cercurile politice şi culturale europene, Zamfirescu a combinat subtil observaţia socială cu introspecţia psihologică. Cu toate acestea, în prezent, este adesea eclipsat de nume mai sonore ale epocii, precum Rebreanu sau Camil Petrescu.
George Ciprian (1883-1968) – precursor al teatrului absurdului
Puţini ştiu că teatrul absurdului românesc are un precursor în George Ciprian, autorul piesei Omul cu mârţoaga. Scriitor cu un simţ al umorului amar şi o viziune originală asupra lumii, Ciprian a fost şi actor, şi regizor, o personalitate complexă a scenei interbelice. Deşi a avut succes în epocă, astăzi este aproape uitat, iar piesele sale sunt rar montate.
Aceşti oameni de cultură, şi mulţi alţii asemenea lor, nu au dispărut pentru că valoarea lor ar fi fost inferioară, ci pentru că societatea actuală nu mai investeşte suficient în cultivarea memoriei culturale. Lipsa unor campanii susţinute de reintroducere a acestor nume în conştiinţa colectivă, neglijarea lor în manualele şcolare şi în discursul mediatic au dus la o uitare nedreaptă.
Readucerea în atenţia publicului a acestor figuri culturale nu este un act de nostalgie, ci un gest de întregire a identităţii naţionale o investiţie în viitorul cultural al României. Cultura unei ţări nu se defineşte doar prin valorile consacrate, ci şi prin cei care au fost lăsaţi în umbră, deşi au fost, la vremea lor, luminători. Cu voinţă, colaborare şi un pic de creativitate, uitarea poate fi înlocuită cu redescoperirea. Dar cum? Să nu-i uităm. Să-i citim. Să-i ascultăm din nou.