În ultimele săptămâni, în întreaga lume, s-au înregistrat fenomene meteorologice extreme, vijelii, tornade, furtuni de nisip, vulcani care au început să se reactiveze după un lung somn.
Nici judeţul Mureş nu a fost scutit. În mai puţin de 10 minute, duminică seara, ploaia a făcut prăpăd, zeci de copaci au căzut, o persoană a fost fulgerată, culturile agricole au fost puse la pământ.
Luni, Bucureştiul a fost aproape înghiţit de ape, hidrologii fiind şocaţi de cantitatea de apă care a căzut pe metru pătrat.
Urmărind postările din mediul on-line pe acest subiect am citit mai multe comentarii care invocau mâna Divină în aceste fenomene, o pedeapsă a unui Dumnezeu răzbunător pentru păcatele oamenilor care au atins, potrivit aceloraşi surse, cel mai ridicat nivel al perversităţii posibil.
Nu pot să fiu de acord cu aceste teorii. Dumnezeu este iubirea pură, necondiţionată şi ar trebui să încetăm a-I mai atribui trăsături de carcater care aparţin exclusiv speciei noastre.
Ceea ce vedem astăzi că se manifestă în natură nu este altceva decât consecinţa propriilor noastre acţiuni şi a mentalităţii noastre. Nu este o pedeapsă, este urmarea, firească spun eu, a lipsei noastre de control, a furiei noastre, a modului în care înţelegem să ne considerăm deasupra ecosistemului în care trăim. Veţi sări poate citind acest text şi veţi spune că Biblia şi Biserica ne spune altceva, că noi suntem păcătoşi, că Dumnezeu este un fel de Zeu răzbunător care stă şi ne pedepseşte. Dar, dacă depăşim acestă mentalitate, dacă înţelegem că totul, dar absolut totul funcţionează interconectat, dacă vedem că orice conflict se poate stinge prin iubire, dacă studiem un pic mai mult decât ni se spune de la amvon putem înţelege că prima şi ultima responsabilitate o purtăm noi prin acţiunile şi gândurile noastre.
Trăim într-un ecosistem complex, în care toate componentele sunt interconectate, iar modul în care reacționăm și comportamentul nostru influențează mediul înconjurător. Fenomenele meteorologice extreme, precum furtunile puternice, ploile torențiale sau seceta, nu sunt doar manifestări ale naturii, ci și reflexii ale stării noastre colective de spirit. Emoțiile umane, cum sunt frica, furia sau panică, pot avea un impact subtil dar profund asupra climei. De exemplu, tensiunile sociale sau conflictele generate de dezechilibrele economice pot alimenta stresul ecosistemului, amplificând schimbările climatice prin poluare crescută, defrișări și alte acțiuni umane.
Studiile recente sugerează că emisiile de gaze cu efect de seră, creșterea nivelului de poluare și modul în care gestionăm crizele au o legătură strânsă cu comportamentele noastre emoționale. În perioade de frământări sociale de criză, oamenii tind să lase deoparte responsabilitatea colectivă, ceea ce duce la explozii de furie sau panică care, la nivel macro, contribuie la dezechilibre și mai mari în sistemul climatic. Astfel, noi, oamenii, nu suntem doar martori ai schimbărilor din natură, ci și responsabili pentru creșterea și intensificarea acestor fenomene, prin starea noastră interioară.
Această relație subtilă între emoțiile noastre și fenomenele climatice ne arată că nu putem separa mediul înconjurător de stilul nostru de viață și atitudinile noastre. În fond, clima nu este doar un ecosistem fizic, ci și o reflecție a stării noastre psihologice și spirituale. Dacă vom învăța să gestionăm mai bine emoțiile și conflictele interne, dacă vom cultiva echilibrul și responsabilitatea, vom putea contribui nu doar la stabilitatea mediului, ci și la reducerea frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme. Astfel, schimbarea se începe din interior, pentru ca lumea înconjurătoare să poată evolua spre un echilibru mai durabil.
Sanda Viţelar