O comoară a istoriei filosofiei, despre care se spune că leagă Grecia antică de secolul al XVI-lea, constând în Operele lui Aristotel cu comentariile lui Averroes și Marcus Antonius Zimara, ajunsă în patrimoniul Bibliotecii Teleki-Bolyai din Târgu Mureș prin biblioteca Mănăstirii Franciscane din Călugăreni, a fost prezentată publicului, joi, într-o postare pe rețele de socializare.

”Averroes (sec. 12.) a fost unul dintre cei mai de seamă comentatori ai lui Aristotel, adaptând chiar și gândirea sa teologică la sistemul aristotelic de idei. Tradiția lui Averroes este continuată în secolul 16 de către intelectualul renascentist Marcus Antonius Zimara. Volumul de față conține și ‘comentariul comentariului’, întrucât Zimara dezvoltă observațiile lui Averroes. Avem în față o comoară a istoriei filosofiei, care leagă Grecia antică de secolul al 16-lea. Volumul a ajuns în colecția bibliotecii noastre din biblioteca mănăstirii franciscane din Călugăreni. Lipsesc coperta și începutul lucrării”, a anunțat, joi, Biblioteca Teleki din Târgu Mureș pe Facebook.

Mănăstirea Franciscană din Călugăreni, de unde provine lucrarea, a fost construită în forma actuală începând cu anul 1666, după numirea starețului franciscan Ioan Căianu, cunoscut sub numele latinizat de Joannes Kaioni Valachus (sau Ioannes Caioni), recunoscut pentru studiile sale muzicale, de botanică și medicină, fiind, în același timp, tipograf, pedagog și istoric. AGERPRES