Adrian Armand Giurgea
S-a împlinit deja un an de la alegerile locale din 2024. Şi aproape nimic nu s-a schimbat. Nici măcar fostul edil de pe Pocloş, chirurgul Dorin Florea, nu s-a schimbat. Căci continuă să se creadă primarul mesianic pe care l-a avut oraşul după 1989, fără a fi lăsat însă în urma sa nimic palpabil. Nici măcar poveşti. El continuă să iasă însă, sporadic, să dea lecţii. Şi, uite aşa, până şi furtuna din ultimele zile a explicat-o chirurgul într-o manieră în care, credulii au înţeles că „dacă era Florea primar, nu ar fi plouat aşa”.
Probabil, ar fi plouat mai altfel. Manelistic? În şoaptă? Habar nu am, dar ceea ce ştiu este că mâna sa dreaptă de acum câţiva şi mulţi ani, consilierul local Claudiu Maior, este în Primărie, nu doar în CL. El pune poze că se tunde iarba, el pune poze că se anvelopează blocuri, el este în tot şi toate. Pentru că poate. Şi, totuşi, de ce nu a putut opri furtuna? De ce nu a oprit copacii să cadă peste maşini? De ce nu a tăiat copacii bătrâni, când are drujba proprie biroul de viceprimar?
A, pentru că, în ciuda negocierilor şi a puterilor ce şi le-a luat, la un an de la alegerile locale pierdute glorios pentru a doua oară de cei care au condus 20 de ani oraşul, nu este altceva decât un consilier local. Nici măcar consilier personal al viceprimarului său. Iar oamenii ştiu asta. La fel de bine cum ştiu că nu pot să îl blameze astăzi pe Soos Zoltan pentru tot ceea ce nu e bine în oraş. De ce? Pentru simplul fapt că nici măcar Maior nu o mai face.
Pe de o parte pentru că a obţinut girul UDMR să facă ce vrea şi, pe de altă parte, pentru că Soos a fost scos temporar din ecuaţie cu dosarele instrumentate de DNA. Şi singurul care se pregăteşte minuţios pentru alegeri astăzi nu este altul decât Claudiu Maior. Se duce din nou în cartiere, printre oameni, fără maşini scumpe, fără poliţişti locali, doar cu prietenii lui. Şi speră că astfel va răscoli amintirile unor vremi în care angajaţii asociaţiilor de proprietari mergeau la chefurile organizate periodic.
El nu înţelege însă că cel mai mare duşman al său este astăzi Dorin Florea, care, prin atacurile disperate rostite parcă după „şcoala” lui Călin Georgescu, nu îl plasează deasupra lui Soos sau a UDMR, ci îl pune exact în aceeaşi gaşcă din care doar el, fostul primar, a fost exclus. Şi, uite aşa, înţelegem de ce nu se întâmplă practic nimic sau nimic bun într-un oraş la fel de prăfuit ca acum 10 sau 15 ani, deşi în oraşe din jur lucrurile se mişcă lăsând târgul de pe Pocloş mult în urmă.
Căci, iată, strada Gheorghe Doja este în continuare neterminată, colectarea selectivă a gunoaielor în cartiere este tot o dorinţă, străzile sunt tot pline de praf – se vede pe maşinile parcate pe marginea drumurilor, căci parcări nu avem nici astăzi… În zona metropolitană nu avem nici transport public de călători integrat, şi nici poduri peste Mureş nu s-au făcut. Iar peste trei ani intrăm din nou în campanie electorală dacă Soos Zoltan îşi va duce mandatul acesta până la capăt.
Deocamdată este în continuare primul primar târgumureşean interzis în Primărie încă cel puţin până pe 25 iunie, după ce şi-a amânat singur verdictul şi starea de fapt prin încercarea de a ajunge să se judece cu procurorul DNA în faţa altui judecător de drepturi şi libertăţi decât cel care i-a respins acum două luni contestaţia împotriva extinderii controlului judiciar. Ca şi cum nu s-ar grăbi să revină în biroul de primar. Ca şi cum singura sa şansă pentru a nu ieşi din administraţie cu tinichele de coadă este victimizarea şi transformarea, probabil, într-un erou al luptei împotriva sistemului judiciar românesc.
Pentru că, da, nu poate fi decât frustrant să vezi cum „pentru că ai trecut o dată pe roşu” eşti lăsat fără permis când alţii care „au intrat în gard de atâtea ori în stare de ebrietate” sunt nevătămaţi pe marginea drumului şi îţi bat obrazul cu superioritate.
Dramatic este însă că oraşul este cel care suferă. Partidele se prefac că nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun, că lucrurile merg mai departe, că proiectele urbei sunt votate fără probleme şi implementate aidoma voinţei poporului copleşit parcă de căldura verii venită şi ea, aşa, să ne facă să uităm că 20 de ani târgumureşenii nu au cerut nimic, deşi nu s-a făcut nimic, fiind parcă hipnotizaţi de carisma unui edil care a ştiut să îşi joace rolul de victimă, un edil care astăzi vrea lumea în stradă, să ceară şi să strige, simţind că, singur, aşa cum a făcut-o cândva ca independent, ar putea din nou să ia calul de căpăstru.
El uită însă până şi versurile din celebrul „Puşcă şi cureaua lată”, visează, iar oraşul se zvârcoleşte în neputinţă, fiind, absolut sigur, rodul unor alegeri veninoase, etnice, viscerale şi clientelare. Dar, până la urmă, făcute de toţi cei care au ieşit la vot şi care au acceptat în cele din urmă „cuşluiala” dintre cei ce „au câştigat oraşul” şi cei ce „şi-au luat oraşul înapoi”. Asta în condiţiile în care acum un an erau multe alte soluţii fezabile puse pe buletinul de vot. Însă târgumureşenii, fără supărare, au pus din nou botul. Iar rezultatele se văd: neputinţa este, probabil, cuvântul definitoriu al acestei ultime treimi de veac. Părerea mea.
🔗Link-uri utile