Marius Pașcan
De-a lungul istoriei, conflictele și confruntările globale s-au purtat, în mod prioritar, pentru controlul asupra resurselor și energiei, elemente fundamentale care conferă bogăție, putere și control. Această realitate nu s-a schimbat până în prezent. De la Drumul Mătăsii la conducte și cabluri submarine, războaiele s-au purtat mereu pentru controlul energiei. În 2025, lucrurile nu arată diferit: cine stăpânește electronul, dictează prețul progresului.
România este o țară binecuvântată cu un bazin hidrografic generos și este râvnită pentru resursele sale, incluzând apă, gaze naturale, petrol, resurse minerale rare și cărbune, multe dintre ele având un potențial semnificativ pentru producerea energiei electrice. În privința hidroenergiei, în special, care reprezintă „aurul albastru” — încă neexploatat la adevăratul potențial, doar ≈40 % din hidropotențialul patriei noastre este valorificat. În fața acestei bogății naturale, se impune o dilemă centrală: cum să administrăm aceste resurse cu înțelepciune, în spiritul patriotismului real, pentru beneficiul prioritar al românilor?
Proiectul Amenajării Hidroenergetice Răstolița reprezintă un exemplu emblematic al acestei provocări naționale. Însă, proiectul este învăluit într-o controversă intensă, fiind catalogat de unii drept o „reminiscență comunistă” sau o „aberație anacronică” ce ar trebui abandonată, în ciuda zecilor de milioane de euro deja alocate din bugetul României pentru finalizarea sa.
Ce reprezintă Amenajarea Hidroenergetică Răstolița?
- 90 % din investiție realizată – baraj, galerie de aducțiune și stație — toate finalizate.
- O putere instalată de 35,2 MW; producție anuală estimată 46–58 GWh.
- Costuri – peste 200 mil. € deja cheltuiți; valoarea totală a investiției sare de 1,45 mld. lei.
- Fiecare MWh produs aici ar putea înlocui importuri costisitoare și ar ajuta România să mențină ponderea de ≈64 % electricitate cu emisii scăzute de carbon (hidro + nuclear + eolian + solar).
România are încă hidroelectrice mult mai mari (Porțile de Fier I & II) și două reactoare nucleare ce acoperă aproape 20 % din consum. Dar fiecare MWh autohton contează într-o piață volatilă, iar micile centrale din munți au rol de „starter” rapid pentru vârfurile de sarcină. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, avertizează că blocarea proiectului poate echivala cu pierderi de sute de milioane de euro și ratează prima hidrocentrală finalizată după 30 de ani.
Când un astfel de obiectiv strategic național (prioritar benefic pentru județul Mureș) este blocat prin instanțele de judecată, de către niște organizații neguvernamentale specializate în blocarea și a altor mari proiecte de dezvoltare și infrastructură ale țării (Amenajarea hidroenergetică Bumbești–Livezeni, Tarnița-Lăpuștești, Autostrada A1 Lugoj–Deva ș.a.), nu poți să nu te întrebi ce îi mână în luptă pe opozanți și contestatari?
„Întâmplător”, unele dintre aceste ONG-uri beneficiază de resurse financiare din afara patriei noastre, neștiute, nedeclarate, iar media speculează că ar veni implicit pe filieră rusească. Competiția, „războiul” pentru energie și resurse sunt permanente la scara intereselor geopolitice mondiale. Pretextele invocate de către „frânarii” în cauză prin instanțele de judecată țin de perturbarea habitatului insectelor și animalelor, de la pretinsa „exterminare” a lostriței, care nu prea mai există de zeci de ani pe Valea Mureșului Superior, la protejarea unor gândaci ori lilieci, argumentele prejudicierii românilor sunt diverse… O paranteză doar, din aceeași pricină nu s-a putut realiza, de mai bine de 20 de ani, fiind blocat prin instanțele de judecată, un drum de legătură prin pădure între două cartiere ale municipiului Târgu Mureș.
Consider că „patriotismul real”, în contextul gestionării resurselor, înseamnă lucruri concrete, fapte, precum, de pildă, un compromis rezonabil. Adică, finalizarea proiectelor vechi, care, evident, implică și o viziune prospectivă, vizând integritatea ecologică dar și prosperitatea economică pe termen lung a României. Este nevoie de soluții viabile, constructive în această privință, de o administrare echilibrată, înțeleaptă și durabilă a resurselor generoase ale țării, asigurându-ne că beneficiile se acumulează atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare, garantând astfel un viitor cu adevărat independent și prosper.
Înțeleg grija unora pentru protejarea cu orice preț a mediului dar, pornind de la situații concrete, prin similitudine, de pildă, s-a ajuns ca viața unui urs să devină mai importantă decât cea a unui om, pus în pericol permanent. Iar această aberație este inacceptabilă și se cuvine contracarată legislativ.