Dr. Irina Mateieş – medic primar de medicină de familie şi nutriţionist, specializat în nutriţie oncologică, Clinica de oncologie Amethyst Radiotherapy Center din Cluj (Floreşti)
Ştiaţi că băuturile fierbinţi ar putea creşte riscul de cancer esofagian?
Un studiu amplu – „Consumul de băuturi fierbinţi şi cancerul esofagian în UK Biobank: studiu prospectiv de cohortă (10.1038/s41416-025-02953-2)” realizat în Marea Britanie, pe aproape 455.000 de persoane, a arătat că consumul regulat de băuturi fierbinţi sau foarte fierbinţi (ceai, cafea etc.) poate fi asociat cu un risc mai mare de cancer esofagian (de tipul – carcinom scuamos esofagian).
Ce au descoperit cercetătorii după o urmărire, în medie, de 11,6 ani
Băuturi fierbinţi
- Dacă bei până la 4 ceşti de băuturi fierbinţi pe zi, riscul nu pare să crească.
- Între 4 şi 6 ceşti fierbinţi pe zi – riscul creşte cu 97%.
- Peste 8 ceşti fierbinţi pe zi – riscul creşte cu 210%.
Şi mai periculos este consumul de băuturi foarte fierbinţi: - Chiar şi la 4 ceşti pe zi, riscul creşte cu peste 150%.
- Peste 8 ceşti foarte fierbinţi pe zi – riscul creşte cu 464%!
De ce se întâmplă asta?
Ipotezele principale legate de mecanisme ne spun că băuturile fierbinţi pot irita constant mucoasa esofagului, favorizând apariţia unor substanţe cancerigene şi crescând sensibilitatea la alţi factori de risc, cum ar fi alcoolul şi fumatul.
Studiul acesta este unul observaţional, realizat doar pe oameni din Marea Britanie, însă vine în completarea altor studii care au arătat lucrurile similare. Aşa că, eu zic, având în vedere că punerea în practică nu necesită sacrificii mari sau riscuri şi beneficiul este potenţial unul important – merită să bagăm în seamă studiul.
Sfat prietenos: Lasă-ţi ceaiul sau cafeaua să se răcească puţin înainte să le bei. Este un gest simplu care îţi poate proteja sănătatea pe termen lung!