Drumul de legătură dintre strada Dâmbul Pietros și Bulevardul 1848, declarat de utilitate publică

Anul trecut, în luna noiembrie, Consiliul Local Târgu Mureș a aprobat Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției „Bretea de legătură între strada Dâmbu Pietros și B-dul 1848”. Luni, 23 iunie, consilierii locali vor trebui să aprobe declararea acestei investiții de utilitate publică pentru ca lucrările să poată fi demarate.

În documentele de ședință se arată că legătura dintre Bulevardul 1848 și străzile situate la vest de acesta (str. Dâmbu Pietros, str. Dobrogeanu Gherea, str. Ceahlău etc.) este foarte rară; între cele două sensuri giratorii care permit accesul în această zonă, pe o distanță de 700 de metri, există un singur acces carosabil auto asfaltat, care, din cauza lățimii reduse, are instituită circulație în sens unic. De asemenea, str. Dâmbu Pietros este o stradă înfundată, fără posibilitatea creării unor inele de circulație.

Conform Studiului de Fezabilitate și Devizului General, sunt necesare demersuri privind obținerea terenurilor aflate în proprietate privată. O parte din amplasamentul unde urmează să se efectueze lucrările se suprapune în prezent cu imobilul situat pe str. Dâmbu Pietros nr. 29, compus din teren și construcție, conform Extras CF 136731.

Se au în vedere următoarele tipuri de lucrări:

  • Realizarea unei legături între str. Dâmbu Pietros (stradă asfaltată) și B-dul 1848, pe o lungime de 58,00 ml;
  • Realizarea unui carosabil auto asfaltat de 5,50 m lățime, încadrat de borduri prefabricate din beton (suprafață asfaltată: 365 mp);
  • Amenajarea unei parcări asfaltate (7 locuri – 105 mp);
  • Extinderea rețelei de iluminat și amplasarea a doi stâlpi de iluminat.

Andrei Roman