Mihai Teodor Naşca
Multă vreme şi eu am crezut asta. Mereu am simţit nevoia să fac ceva care să mă facă special şi important. Mereu am fost într-o alergătura inconştientă de a demonstra că sunt bun, că pot şi că reprezint ceva. O goană teribilă către o himeră!
Pentru că mulţi ajung să ne aprecieze pentru ce avem – o meserie importantă, o maşină scumpă, o casă mare – şi în niciun caz pentru cine suntem.
Ce se întâmplă dacă pierdem toate astea? Teoretic, în ochii societăţii şi ai „prietenilor” noştri devenim nişte rataţi pentru că nu mai avem acele lucruri care ne defineau ca persoane de succes.
Ajungem să ne identificăm atât de tare cu serviciul nostru, cu reuşitele de pe plan profesional, cu proprietăţile noastre încât nu mai ştim cine suntem cu adevărat…
Suntem nişte indivizi care produc, nu nişte oameni care sunt! De aceea, de multe ori când oamenii rămân fără averi şi companii, aleg să-şi ia viaţa: simt că nu mai au nimic pentru care să fie admiraţi şi valoroşi şi atunci nu-şi mai văd rostul.
„Nu mai am” a devenit echivalentul lui „nu mai sunt”.
PS: Acest text se adresează celor care se regăsesc în el sau vor să citească şi altceva. Dacă nu corespunde cu doctrinele ideologice, filosofice, religioase ale dumneavoastră, vă rog să-l ignoraţi, pur şi simplu. Sunt mii de poze şi postări la care vă puteţi uita pe net!