„Niciodată nu eşti prea bătrân ca să tânjeşti după ceva.” (proverb italian)
Într-o lume care aleargă grăbită după noutate şi tinereţe, dragostea la vârsta a treia rămâne adesea în umbră, tratată cu un amestec de neînţelegere, prejudecată şi chiar ridiculizare. Dacă iubirea adolescentină este celebrată, iar dragostea matură respectată, cea a bătrâneţii pare, pentru mulţi, un subiect tabu. Totuşi – susţin psihologii – , realitatea contrazice stereotipurile: iubirea nu are termen de expirare, iar nevoia de afecţiune şi înţelegere durează până la sfârşitul vieţii.
În cultura populară, bătrâneţea este adesea asociată cu retragerea din viaţa socială şi cu neputinţa, iar dragostea – în special cea care implică… un strop de romantism – este privită ca un privilegiu al celor tineri. Această percepţie nu doar că este falsă, ci şi dăunătoare. Mulţi vârstnici se simt ruşinaţi sau neînţeleşi atunci când trăiesc o poveste de dragoste, tocmai din cauza acestei stigmatizări sociale. În filme, cărţi sau reclame, rareori vedem cupluri în vârstă reprezentate în ipostaze afectuoase sau pasionale, iar când se întâmplă, reacţiile sunt adesea amestecate – de la mirare la critici şi la dezgust.
Prejudecăţile sunt numeroase. Unii consideră că după o anumită vârstă nu mai „e cazul” să iubeşti, să te îndrăgosteşti sau să ai o relaţie romantică. Alţii văd în căutarea iubirii la bătrâneţe o formă de ridicol sau disperare. De asemenea, există ideea greşită că vârstnicii nu mai simt nevoia de companie sau tandreţe. În realitate, multe persoane în vârstă suferă tocmai din lipsa de afecţiune şi de conexiune umană profundă – pierderea partenerului de viaţă, singurătatea, marginalizarea socială contribuie la un sentiment acut de izolare.
Contrar opiniei populare, persoanele în vârstă pot fi mai fericite şi mai ataşate emoţional decât cele mai tinere şi mulţi adulţi în vârstă se declară mai mulţumiţi de viaţă şi căsnicie decât tinerii: pe măsură ce devenim conştienţi că timpul nostru este limitat, începem să preţuim mai mult experienţele pozitive din prezent – nu neapărat pe cele intense, ci pe cele liniştite şi senine. Potrivit cercetătoarei Sonja Lyubomirsky pentru mulţi oameni, cea mai frumoasă parte a vieţii începe abia în a doua jumătate a ei. Totuşi – precizează ea – nu toţi experimentează această stare: unii pot deveni deprimaţi şi temători în faţa morţii.
Fericirea din iubirea tânără este asociată cu entuziasmul şi pasiunea. În schimb, dragostea matură este marcată de calm şi profunzime. Relaţiile tind să evolueze de la cantitate (multe interacţiuni) la calitate (interacţiuni semnificative). La cuplurile tinere, provocarea este gestionarea conflictelor; pentru cele mai în vârstă, este menţinerea sprijinului reciproc.
Odată cu reducerea interesului pentru noutate, persoanele în vârstă se concentrează mai mult pe relaţiile deja existente şi pe domeniile în care au deja satisfacţii. De aceea, în cuplurile vârstnice, conflictele sunt mai rare, iar partenerii tind să se perceapă reciproc ca fiind afectuoşi şi sprijinitori. Iubirea se bazează tot mai mult pe prietenie şi înţelegere, iar trăsăturile negative ale celuilalt sunt acceptate şi integrate în relaţie.
În fine, dar nu în ultimul rând, există şi acele poveşti minunate în care dragostea „rezistă”… o viaţă de om: cuplurile care ajung împreună la bătrâneţe nu au avut, neapărat, o viaţă lipsită de greutăţi, dar au avut puterea să meargă înainte unul lângă celălalt. Secretul lor nu e nici spectaculos, nici complicat: răbdarea, respectul, împărţirea lucrurilor mici de zi cu zi şi, mai ales, iertarea. Dragostea adevărată nu e o flacără constantă, ci mai degrabă un foc întreţinut cu grijă – uneori mai slab, alteori mai puternic, dar mereu arzând. Iar când doi oameni învaţă să îmbătrânească împreună, să se accepte reciproc, dragostea nu dispare, ci se consolidează. Odată cu vârsta, atitudinea faţă de compromisuri se schimbă. Când devine clar că alternativele sunt limitate, oamenii învaţă să aprecieze ceea ce au, fără a se mai simţi constrânşi sau frustraţi. În plus, odată cu creşterea interdependenţei, soţii devin şi mai mult un sprijin real unul pentru celălalt.
Specialiştii în psihologie afirmă că nevoia de afecţiune şi conexiune emoţională nu dispare odată cu înaintarea în vârstă, ci se transformă şi se adânceşte. Studiile arată că persoanele în vârstă care trăiesc relaţii afective -– fie ele romantice, fie de prietenie profundă – au o calitate a vieţii mai bună, sunt mai puţin expuse depresiei şi se adaptează mai bine la schimbările inevitabile ale vârstei.
Potrivit psihologului american Laura Carstensen, fondatoare a Stanford Center on Longevity, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, înţeleg mai bine ce este cu adevărat important în convieţuire: „Relaţiile la vârsta a treia sunt mai calme, mai puţin conflictuale şi mult mai concentrate pe bucuria prezentului”, spune ea. Această „claritate emoţională” îi ajută pe vârstnici să construiască legături sincere şi profunde, chiar şi după pierderi sau traume anterioare.
De asemenea, psihoterapeuţii remarcă faptul că relaţiile formate la această vârstă pot fi mult mai echilibrate. Lipsa presiunilor legate de carieră, de creşterea copiilor etc. le permite celor implicaţi să fie autentici şi să se accepte mai uşor unul pe celălalt. Se creează, astfel, un tip de dragoste matură, unde accentul cade pe parteneriat, sprijin reciproc şi companie liniştitoare, eliberând relaţia de tensiuni inutile.
Pentru mulţi, aşadar, dragostea la vârsta a treia poate fi o a doua şansă, o formă de vindecare sau de redescoperire. După o viaţă plină de compromisuri, greutăţi şi responsabilităţi, iubirea târzie aduce o simplitate senină şi o maturitate emoţională rar întâlnite. Nu mai este vorba despre impulsivitate sau fantezii nerealiste, ci despre autenticitate, răbdare şi înţelegere profundă.
Dragostea la vârsta a treia nu este o anomalie şi nici o formă de nostalgie inutilă, ci o expresie firească a nevoii umane de înţelegere şi respect. În loc să fie privită cu suspiciune sau ironie, ar trebui să fie încurajată şi apreciată. Pentru că dragostea nu ţine cont de riduri, de baston sau de păr alb…
Dragostea matură poate fi la fel de valoroasă – dacă nu chiar mai valoroasă – decât cea din tinereţe. Ea se bazează pe acceptare, sprijin, profunzime emoţională şi înţelepciune dobândită în timp.
I.S.