În perioada 6–13 iulie 2025, campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G.E. Palade” din Târgu Mureș va găzdui o nouă ediție a International Volleyball Camp, tabără internațională de volei organizată cu participarea unora dintre cei mai apreciați antrenori din Europa.
„Pentru al patrulea an consecutiv, campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G.E. Palade” își deschide porțile pentru acest eveniment sportiv, care devine din ce în ce mai popular. Interesul copiilor pentru volei crește de la an la an, iar în 2025 avem deja 70 de participanți înscriși, care vor petrece o săptămână intensă alături de antrenorii noștri la Târgu Mureș. Tinerii sportivi vor beneficia de 10 antrenamente pe parcursul săptămânii, dar și de activități recreative și culturale. În ultima zi, am pregătit și un eveniment surpriză, menit să încheie tabăra într-un mod memorabil”, a declarat pentru Cuvântul Liber, Adina Salaoru, managerul clubului CSU Târgu Mureș.
Elementul central al acestei tabere rămâne, însă, calitatea excepțională a antrenorilor invitați. Pentru al patrulea an consecutiv, la Târgu Mureș vor fi prezenți Giuseppe Bosetti și Franca Bardelli, celebrul cuplu de tehnicieni care a antrenat generații întregi în pepiniera clubului VakifBank Istanbul. Lor li se alătură anul acesta:
- Dmitry Panchenko, antrenor la CSM București
- Nicola Bacaloni, specialist în pregătire fizică
- Echipa tehnică CSU Târgu Mureș: Bokor István (antrenor principal) și Marius Silvaș (fiziokinetoterapeut)
Pe lângă sesiunile sportive, organizatorii vor oferi și un atelier de nutriție sportivă cu Isabella Pelaghie, și două ateliere de psihologie sportivă cu Andreea Georgescu, contribuind astfel la o abordare completă și educativă a sportului de performanță.
„Țin să mulțumesc Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G.E. Palade” din Târgu Mureș pentru sprijinul logistic și administrativ care ne-a fost pus la dispoziție. Fără baza sportivă de excepție a UMFST, acest eveniment ar fi fost mult mai sărac. De asemenea, mulțumesc Primăriei Municipiului Târgu Mureș, Hirschmann Automotive Târgu Mureș, E-ON România, Caparol România, Hotel Grand și Federației Române de Volei pentru susținere”, a adăugat Adina Salaoru.
(Sursa foto: csutgm)
Sorin Crăciun
Distribuie:

