Dragoş Bardoşi
După discuţiile de ieri cu premierul Ilie Bolojan, reprezentanţii sindicali au acuzat Guvernul că loveşte în angajaţii care susţin sistemul public, în timp ce evită măsuri ferme împotriva celor cu venituri speciale sau funcţii bine remunerate.
România are nevoie de măsuri corecte, aplicate echitabil, şi de un parteneriat social real, nu mimat, susţine Blocul Naţional Sindical (BNS), după întâlnirea de la Palatul Victoria de ieri. BNS a atras atenţia asupra unor aspecte esenţiale care nu se regăsesc în agenda Guvernului, şi anume: tăierea sinecurilor şi a indemnizaţiilor din consiliile de administraţie, reducerea subvenţiilor uriaşe pentru partidele politice, eliminarea sumelor forfetare exagerate pentru parlamentari, impozitarea corectă a preţurilor de transfer ale multinaţionalelor, creşterea imediată a nivelului redevenţelor şi revizuirea contractelor existente, aplicarea unui tratament fiscal echitabil pentru toate formele de venit din muncă dependentă.
CNSLR-Frăţia s-a declarat total nemulţumită, atât de situaţia existentă, cât şi de măsurile guvernamentale preconizate pentru următoarea perioadă, şi va anunţa primele forme de protest ce vor fi declanşate în Bucureşti, potrivit unui comunicat dat publicităţii ieri. CNSLR-Frăţia a declarat că nu este normal şi corect ca programul de austeritate în România să înceapă cu măsuri îndreptate împotriva salariaţilor care menţin cu greu funcţionalitatea sectoarelor publice precum sănătatea, asistenţa socială sau învăţământul, ignorând cu bună ştiinţă pensiile speciale sau salariile „nesimţite” ale membrilor consiliilor de administraţie din societăţile comerciale cu capital majoritar de stat.
Între timp, proteste spontane au loc în toată ţara, inclusiv în judeţul Mureş, unde salariaţii mai multor instituţii, precum ANAF sau Apele Române, şi-au arătat nemulţumirea faţă de măsurile anunţate de Guvern, printre care şi tăierea sporurilor.

