Guvernul ia de la gura lui Grivei
Ileana Sandu
În sfârşit, după „lupte seculare” care au durat de la alegeri încoace, Guvernul, prin vocea necruţătorului domn Bolojan, ne-a anunţat în ce constă „marea restructurare” în vederea umplerii găurilor şi a crăpăturilor – moştenite, nu-i aşa, de la vechea guvernare, actualmente – uşor revizuită şi adăugită.
Aşadar: se taie de ici, se cârpeşte colea, mai creşte TVA, se ciupeşte de la „pensiile mari” (de 3.000 de lei şi un pic, după cum au stabilit „experţii”), se „restructurează”, în sensul că prostimea strânge cureaua, iar „băieţii dăştepţi” îi mai adaugă o gaură ca s-o lărgească etc. – pe scurt, politici dure, decizii cinice, cu efecte devastatoare, care se vor vedea cât de curând.
De „noaptea minţii” şi fără precedent este, însă, faptul că, de data asta, în „planul de reducere a deficitului” sunt cuprinse – victime colaterale – animalele de companie: da, Executivul a decis că hrana acestora se va scumpi prin mărirea TVA! Cu alte cuvinte, Guvernul ia de la gura lui Grivei ca să acopere gaura din economie. Miaunel şi Bălănel (dacă vă mai aduceţi aminte de simpaticele personaje de pe vremea când copiii se uitau la desene animate, nu la pornoşagurile de pe reţele) vor mânca pliculeţe şi bobiţe cu TVA majorat. Mâţa, săraca, se va strădui să prindă peştele din acvariu (în caz că nu se pune TVA pe dânsul).
Culmea absurdului – în aceeaşi ţară unde e promovată adopţia de animale, unde ONG-urile luptă pe brânci pentru salvarea câinilor şi pisicilor din adăposturi suprapopulate, Guvernul mai bifează un succes pe lista „adaptării la noile realităţi economice”. Când preţul unui sac de hrană ajunge să fie aproape cât o pensie minimă, nu mai putem vorbi „realităţi economice”. Vorbim de jaf pur şi simplu. Când ajungi să-ţi ceri scuze pisicii că azi primeşte mai puţină mâncare pentru că Guvernul „a decis”, înseamnă că nu mai e doar o criză economică. E o criză profundă de bun simţ.
Aici nu e vorba despre iubitori sau neiubitori de animale, ci despre faptul că se loveşte în ultimul bastion de umanitate reală pe care mulţi oameni îl mai au: relaţia cu animalul lor de companie. Pentru bătrânii singuri, pentru copiii cu autism, pentru oamenii cu traume sau depresie, animalele sunt sprijin emoţional, nu accesorii de fiţe. Cât de adâncă trebuie să fie nepăsarea guvernanţilor ca să nu observe că oamenii nu mai pot hrăni nici măcar câinele din curte? Cât dispreţ faţă de cetăţeni, încât să privească, senini, cum preţul unui sac de hrană pentru animale devine prohibitiv?
Au plafonat carburanţii când a fost scandal, au aruncat cu subvenţii electorale când au vrut voturi. Dar pentru câinii şi pisicile oamenilor, care nu contează în sondaje – nimic. Pentru cei care hrănesc din puţinul lor un animal abandonat – nimic. Pentru bunicii singuri care au în curte doar un câine şi amintirea unei vieţi demne – tot nimic.
Ruşine, „dragi” guvernanţi! Nu pentru că n-aţi rezolvat problema, ci pentru că nici măcar n-aţi recunoscut-o. Iar când oamenii vor ajunge să aleagă între mâncare pentru ei şi hrană pentru Grivei, să nu vă miraţi că revolta va veni nu din pieţe, ci din tăcerea în care i-aţi obligat să trăiască.
Animalele nu pot organiza proteste, nu au sindicate. Nu pot ieşi în stradă, nu pot închide şosele, nu pot cere indexarea bolului zilnic… Pe asta vă şi bazaţi. Pentru că în momentul în care hrana unui câine devine un lux, iar pisica ajunge o „cheltuială nejustificată”, perversa voastră austeritate nu loveşte în cifre, ci în suflete.
Să fie clar: asta nu e economie. Este dezumanizare prin ignoranţă. Este încă o formă de control social – subtilă, dar brutală – care te face să te simţi vinovat că îţi iubeşti animalul. Care îţi spune, în tăcere, că poate ar fi mai bine fără el.