Ciprian Năprădean, directorul Editurii EDU Târgu Mureş

Ascultând cartea „Blocaţi conturile!” a lui Bill Browder, am înţeles că în spatele aparentului haos al lumii post-sovietice s-a ascuns încă de acum 30 de ani o arhitectură ocultă, meticulos construită şi dirijată de la Kremlin. Cartea nu este doar o mărturie personală sau un thriller politic, ci şi o radiografie a modului în care o cleptocraţie îşi extinde tentaculele în fiecare colţ de pe glob, folosind banii ca armă geopolitică, corupţia ca mijloc de negociere şi frica drept politică de stat.

Punctul de plecare pare modest: o sumă de puţin peste 200 de milioane de dolari furată din Trezoreria Rusiei. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă anchetă economică se transformă într-un labirint infernal, în care graniţele dintre mafie, stat şi agenţii se topesc. Într-o lume normală, o astfel de anchetă ar duce la arestări. În Rusia lui Putin ea duce la moarte: martori împinşi de la balcon sau otrăviţi, avocaţi americani implicaţi in proces cumpăraţi unul după altul şi omul cheie Serghei Magnitski, care a fost torturat şi ucis în închisoare la ordin de la Kremlin.

Putin nu este un simplu actor politic, ci arhitect al unui sistem în care corupţia este politică de stat. Nu există hoţie fără girul lui, nici spălare de bani fără binecuvântarea cercului său interior. Cartea lui Browder ne demonstrează că nu se pot fura miliarde din Rusia fără complicitatea directă a şefului de la Kremlin. Tot ce pare individual (jafuri, manipulări judiciare, şantaj, crime) are o bază instituţională, susţinută de aparatul represiv al statului rus, în special FSB.

O revelaţie cutremurătoare a cărţii este uşurinţa cu care agenţii ruşi penetrează administraţii străine. Şi dacă SUA, cu sistemele sale legale şi de securitate extrem de sofisticate, a fost vulnerabilă, ce şanse are România? Administraţia românească este muuuult mai permeabilă, cu pârghii slabe de control.
Şi aici intervine comparaţia care face această lectură vitală pentru orice cetăţean european: dacă pentru o sumă relativ mică, Browder a trebuit să înfrunte o maşinărie mondială a intimidării şi crimei, ce şanse avem să descoperim cine a pus în mişcare finanţele şi logistica unor politicieni români precum Georgescu sau Simion? Căile banilor duc mereu în aceleaşi direcţii: companii-fantomă, offshore-uri, reţele de influenţă, toate învăluite într-o ceaţă a tăcerii şi fricii.

Cartea este mai mult decât o anchetă. Este un manual al tehnicilor de şantaj, spălare de bani şi intimidare, dar şi o lecţie de civism. Browder, a cărui avere depăşeşte 4 miliarde de dolari (mare parte făcută in Rusia), a cheltuit sume colosale şi peste 10 ani din viaţă pentru a scoate adevarul la lumină. Riscurile la care s-a expus au fost uriaşe. De mai multe ori era sa fie extras din Occident de agenţii ruşi sau sedus de agente ale FSB-ului.

Blocaţi conturile! ne arată că în spatele fiecărei „cooperări economice” cu Rusia se află o agendă politică cinică, iar cei care cred că pot sta la masă cu Kremlinul fără să fie devoraţi, sunt doar viitoarele victime.
Recomand cartea pentru oricine vrea să înţeleagă mecanismele prin care regimul Putin îşi exportă influenţa şi cum banii murdari hrănesc ideologii şi lideri din afara Rusiei.