Cu 275 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat, la finalul lunii trecute, un proiect de lege care prevede instituirea anului 2026 ca „Anul Constantin Brâncuşi”.
Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi.
Acestea pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocărilor bugetare aprobate, mai stabileşte proiectul.
Deputata Natalia Intotero, iniţiatoare a proiectului, a declarat că anul 2026 va fi un „moment cheie pentru a ajuta continuarea demersurilor de a susţine patrimoniul cultural românesc lăsat ca moştenire de cel care a scris şi continuă să scrie istorie pentru România – Constantin Brâncuşi”.
„Îmi doresc foarte mult ca demersurile iniţiate de Institutul Naţional al Patrimoniului cu privire la restaurarea operelor Brâncuşi la Târgu Jiu să continue”.
„Eu am făcut piatra să cânte pentru om”
Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa – 16 martie 1957, Paris) este una dintre cele mai strălucite figuri ale artei moderne, un pionier al abstractizării în sculptură şi un nume emblematic al culturii universale. Născut în România, la Hobiţa, în judeţul Gorj, în anul 1876, Brâncuşi a reuşit să transforme sculptura europeană printr-o viziune radical nouă asupra formei şi esenţei. Operele sale sunt recunoscute şi admirate în întreaga lume, fiind expuse în marile muzee ale lumii, dar şi în spaţii publice care le oferă o nouă dimensiune spirituală. Brâncuşi a crescut într-un mediu rural tradiţional, unde a învăţat de mic să lucreze cu mâinile. Talentul său a fost remarcat devreme, iar după o perioadă petrecută la Craiova, unde a urmat Şcoala de Arte şi Meserii, a fost admis la Şcoala Naţională de Belle-Arte din Bucureşti. Încă din acea perioadă, Brâncuşi se distinge printr-o sensibilitate aparte faţă de forma pură.
În 1904, se stabileşte la Paris, unde îşi continuă studiile şi se apropie de cercurile artistice avangardiste. Intră în contact cu mari artişti ai vremii, precum Auguste Rodin. Deşi îl admira pe Rodin, Brâncuşi refuză să rămână în atelierul acestuia, spunând celebra frază: „La umbra marilor copaci nu creşte nimic.” – decizie care marchează începutul căutării unei voci artistice proprii.
Brâncuşi revoluţionează sculptura occidentală, îndepărtându-se de reprezentarea realistă a formelor şi îndreptându-se către esenţializare.
El caută „sufletul lucrurilor”, simbolul ascuns în materie, şi încearcă să redea ideea în forma ei pură, nu copia fidelă a realităţii. Inspirat de arta populară românească, de filosofia orientală şi de spiritualitatea universală, Brâncuşi dezvoltă un stil propriu, caracterizat prin linii simple, forme aerodinamice şi suprafeţe şlefuite până la perfecţiune.
Una dintre trăsăturile distinctive ale operei sale este reluarea tematică: Brâncuşi revine obsesiv asupra unor forme şi motive precum Pasărea, Coloana sau Ovoidul, rafinându-le în încercarea de a le dezvălui adevărata semnificaţie.
Brâncuşi a influenţat profund arta modernă şi a deschis drumuri pentru generaţii întregi de artişti. El a arătat că sculptura nu trebuie să imite, ci să dezvăluie, că forma trebuie să urmeze spiritul. Prin opera sa, Brâncuşi a legat Occidentul de spiritualitatea răsăriteană, aducând în centrul artei moderne o profundă dimensiune metafizică.
În 1957, Brâncuşi moare la Paris, dar lasă în urmă un testament artistic unic. Atelierul său a fost păstrat şi reconstruit la Centrul Pompidou din Paris, iar în România, ansamblul de la Târgu Jiu rămâne unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj cultural.
Constantin Brâncuşi a fost mai mult decât un sculptor: a fost un gânditor al formei, un vizionar care a depăşit graniţele artei pentru a atinge universalul. Prin simplitatea şi profunzimea creaţiei sale, el ne învaţă că adevărata artă nu copiază realitatea, ci o transfigurează. Moştenirea sa nu este doar artistică, ci şi spirituală, fiind un simbol al identităţii româneşti şi un punct de referinţă al culturii mondiale.
Constantin Brâncuşi a lăsat în urmă nu doar opere de artă, ci şi gânduri profunde, pline de înţelepciune, care reflectă filosofia sa despre viaţă, artă şi creaţie:
„Când încetezi să mai fii copil, ai murit de mult.”(Un elogiu adus spiritului ludic, creativităţii şi purităţii care trebuie păstrate toată viaţa);
„Simplitatea nu este un scop în artă, dar ajungi la simplitate fără să vrei, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.” (Un principiu fundamental al creaţiei sale: simplitatea ca formă supremă de rafinament şi adevăr);
„Nu forma, ci esenţa lucrurilor trebuie să o cauţi.” (reflectă căutarea sa constantă de a reda spiritul şi ideea, nu doar aspectul exterior al subiectului);
„Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.” (o observaţie despre lupta interioară a artistului şi despre importanţa stării sufleteşti în actul creaţiei);
„Arta trebuie să fie ca o rugăciune.” (Brâncuşi vedea actul artistic ca pe un act sacru, o comuniune între om şi divinitate);
„Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav.” (o sinteză a eticii muncii artistice: inspiraţie divină, autoritate creativă şi efort neîntrerupt);
„La umbra marilor copaci nu creşte nimic.” (rostită când a refuzat să rămână în atelierul lui Rodin – un îndemn spre independenţă artistică şi curaj de a merge pe un drum propriu);
„Eu am făcut piatra să cânte pentru om.” (Brâncuşi se referea la sculpturile sale care depăşesc materia şi devin expresii ale spiritului).
Ileana Sandu