Ileana Sandu
„Există oameni care sunt atât de deconectaţi din punct de vedere emoţional încât funcţionează ca şi cum ceilalţi ar fi nişte obiecte numai bune de manipulat şi distrus fără nicio grijă”- Dr. Robert Hare, psiholog criminalist * „Psihopaţii nu simt vină, ruşine sau empatie. De aceea, pot urca în ierarhii, în timp ce alţii ezită din etică.” — Dr. Robert D. Hare, psiholog criminalist, autorul Scalei Hare a Psihopatiei * „Un psihopat te va face să te îndoieşti de tine, apoi va folosi nesiguranţa ta împotriva ta.” — Dr. Martha Stout, autoarea cărţii „Sociopath Next Door
* „În birouri, psihopaţii nu folosesc cuţite. Ei folosesc şedinţe, e-mailuri şi bârfă.” — Paul Babiak, psiholog organizaţional şi coautor al lucrării „Snakes in Suits” (Şerpi în costume)* „Nu toţi psihopaţii sunt criminali. Mulţi sunt în consiliile de administraţie ale companiilor.” — Kevin Dutton, psiholog şi autorul cărţii „The Wisdom of Psychopaths” * „Sunt experţi în a spune exact ce vrei să auzi. Şi exact ce şeful tău vrea să creadă.” — Dr. Daniel Boduszek, cercetător în psihopatie şi criminalitate, Universitatea Huddersfield
…Pare politicos, eficient şi chiar fermecător. Te face să râzi, pare de încredere, dar după câteva luni începi să te întrebi de ce lucrurile merg prost. Dacă te regăseşti într-o astfel de situaţie, este posibil ca în imediata apropiere (cercul de prieteni, vecini, familie, colegi ce muncă etc.) să se afle un psihopat funcţional.
Psihopatia este considerată o tulburare de personalitate antisocială (TPA), deşi nu toţi indivizii cu TPA sunt psihopaţi. Psihopatia este o subcategorie mai specifică şi extremă, cu trăsături distincte. Manualul DSM-5 (Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale) nu include psihopatia ca diagnostic oficial, dar elementele sale sunt prezente în cadrul TPA.
Termenul „psihopat” este adesea folosit în mod eronat în discursul public pentru a descrie persoane periculoase, violente, agresive. Deşi poate exista o legătură cu astfel de comportamente, psihopatia este, în realitate, o tulburare complexă de personalitate, caracterizată printr-o lipsă profundă de empatie, remuşcare şi o capacitate crescută de manipulare. Psihopaţii pot părea fermecători şi carismatici la prima vedere, dar în spatele măştii se ascunde o persoană care urmăreşte doar propriile interese, adesea în detrimentul celorlalţi.
Psihopaţii „funcţionali” de printre noi, după cum spune Kevin Dutton în cartea sa „Înţelepciunea psihopaţilor”, au mult mai multe şanse să reuşească în carieră decât oamenii obişnuiţi prin faptul că deţin anumite trăsături care se aseamănă cu setul de trăsături promovate şi recompensate de societatea capitalistă actuală – detaşarea emoţională, farmecul superficial, egocentrismul, independenţa exacerbată şi atenţia extrem de concentrată.
„Acestea se regăsesc mult mai frecvent în sălile luxoase de şedinţe decât în celulele cu gratii în care sunt ţinuţi criminalii. Diferenţa rezidă în context, în mediul în care au fost încurajate să se dezvolte aceste abilităţi: social sau antisocial.
Psihopatul clasic nu este doar imaginea unui criminal din filme. În realitate, mulţi psihopaţi sunt persoane perfect funcţionale în societate, ba chiar au cariere de succes.
O parte dintre ei se află în companii, instituţii sau corporaţii, unde folosesc manipularea, lipsa de empatie şi farmecul personal pentru a-şi atinge scopurile. Specialiştii spun că 1 din 25 de manageri prezintă trăsături psihopatice – un procent alarmant, mai ales când aceştia decid soarta altora
Cele mai frecvente trăsături ale unui psihopat includ:
- lipsa empatiei – nu pot simţi sau înţelege suferinţa altora;
- superficialitate emoţională – simulează emoţii fără a le trăi cu adevărat;
- manipulare şi minciună patologică – folosesc minciuni cu uşurinţă pentru a-şi atinge scopurile;
- farmec superficial – pot părea extrem de plăcuţi şi convingători, la început; – egoism extrem şi sentiment de superioritate – cred că regulile nu li se aplică;
- lipsa remuşcărilor sau vinovăţiei – chiar şi după fapte grave;
- comportament antisocial – pot încălca legea sau normele sociale fără ezitare;
- impulsivitate şi incapacitate de a-şi planifica viaţa – trăiesc adesea în prezent, fără viziune asupra consecinţelor.
Psihopaţii, notează dr. Ursula Sandner, „consideră că legea nu ar trebui să li se aplice – se simt îndreptăţiţi să facă tot ce vor şi ar trebui să li se permită asta. Nu consideră că trebuie să răspundă pentru propriile fapte, se plasează mai presus de toţi şi toate, desconsiderându-i pe ceilalţi şi fiind, în fond, lipsiţi de respect. În general, asemeni narcisiştilor, sunt aroganţi, consideră că li se cuvin anumite privilegii şi sunt convinşi că sunt cei mai buni, că ştiu cel mai bine şi că merită cel mai mult”.
Un aspect înşelător al psihopaţilor este abilitatea lor de a se integra aparent normal în societate. Mulţi nu sunt infractori violenţi, ci, dimpotrivă, pot avea cariere de succes în domenii competitive precum afaceri, politică sau chiar sănătate.
Psihopaţii sunt adesea:
- seducători – îţi câştigă încrederea rapid;
- manipulativi – îţi spun exact ce vrei să auzi;
- răzbunători sau lipsiţi de loialitate – relaţiile lor sunt unilaterale;
- recidivişti în comportamente dăunătoare – nu învaţă din greşeli sau pedepse.
Semn de remarcat este faptul că, deşi psihopaţii pot părea încrezători şi neînfricaţi, ei pot deveni extrem de anxioşi sau deranjaţi atunci când rezultatele nu se aliniază la aşteptările lor. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când eşecurile sunt publice şi afectează modul în care sunt percepuţi de către alţii.
Cum îi putem recunoaşte?
Deşi psihopatia nu este întotdeauna evidentă, anumite semnale de alarmă pot apărea:
contradicţii frecvente în poveştile lor – se contrazic fără remuşcare;
- lipsa empatiei în faţa suferinţei altora – chiar şi în situaţii grave;
- comportamente false sau exagerate – râsul, tristeţea sau prietenia sunt teatrale;
- tendinţa de a da vina pe alţii – nu îşi asumă niciodată responsabilitatea;
- calmul suspect în situaţii tensionate – nu sunt afectaţi emoţional.
Ce urmăreşte un psihopat la locul de muncă
„Psihopatul de birou” nu lucrează în echipă. El vrea control, influenţă şi recunoaştere, dar fără să muncească cinstit pentru ele. Urmăreşte poziţii de putere, informaţii compromiţătoare şi oportunităţi de a manipula şefii sau colegii. În timp, în jurul lui se instalează conflicte, neîncredere şi haos – dar el rămâne „curat”. La locul de muncă manifestă:
- farmec artificial şi verbal carismatic – te cucereşte rapid cu umor, complimente sau „înţelepciune de birou”;
- minciuni elegante – distorsionează adevărul, dar fără emoţie; dacă este prins, schimbă repede povestea;
- rolul de victimă sau salvator – în funcţie de interesul momentului;
- sabotaj subtil – îţi „uită” contribuţiile, greşeşte intenţionat şi dă vina pe tine.
- lipsa remuşcărilor – dacă suferi sau eşti nedreptăţit, nu va arăta niciun pic de empatie.
Cum ne putem proteja de psihopaţi?
A te proteja de un psihopat presupune în primul rând conştientizarea riscului. Iată câteva metode eficiente:
- Stabileşte limite clare – psihopaţii testează constant graniţele celorlalţi.
- Nu te lăsa manipulat de farmecul lor – fii atent la faptele, nu la vorbele lor.
- Evită să le dai informaţii personale – pot fi folosite împotriva ta.
- Ieşi din relaţia toxică cât mai repede – nu încerca să-i „salvezi”.
Psihopatul nu poate fi „reparat”
Un lucru esenţial: psihopatul nu suferă şi nu are conştiinţă. Nu va simţi vină, nu se va schimba şi nu va avea remuşcări. Timpul şi energia consumate încercând „să îl înţelegi” sau „să-l faci să se oprească” sunt, din păcate, pierdute.
Din câte se ştie, nu există niciun leac pentru psihopatie. Nicio pastilă nu poate insufla empatie, niciun vaccin şi nicio terapie prin vorbire nu poate schimba o minte nepăsătoare. Practic, psihopaţii sunt pierduţi pentru lumea socială normală.
Concluzie
Psihopatia este o tulburare de personalitate gravă, ale cărei efecte pot fi devastatoare asupra celor din jur. Deşi psihopaţii pot părea oameni obişnuiţi sau chiar fermecători, în spatele acestei măşti se află un individ incapabil de empatie, care caută să exploateze pe alţii în moduri subtile sau evidente. Recunoaşterea semnelor şi stabilirea de limite clare sunt primii paşi în apărarea personală. Educaţia şi vigilenţa sunt esenţiale pentru a preveni şi evita relaţiile distructive cu astfel de persoane.
(documentare: monitorulpsihologiei.com, ursulasandner.com, healthyplace.com, psychologytoday.com, Psihopatul de alături. Cum să-l recunoşti şi să te aperi de el / Marta Stout Bucureşti, Editura Trei, 2010; foto – healthbadger.org, pixabay.com)