Călătoriile prin sudul Europei nu dezvăluie doar peisaje spectaculoase, ci şi poveşti despre românii plecaţi în străinătate în căutarea unui trai mai bun, a libertăţii sau pur şi simplu a unei şanse. I-am întâlnit în Nisa, Barcelona, Valencia sau Monaco – unii stabiliţi, alţii în trecere, dar toţi uniţi printr-o identitate comună. Asemenea versului „Suntem peste tot acasă”, românii şi-au clădit vieţi peste graniţe, între nostalgie şi adaptare.
De la libertate, la antreprenoriat: povestea lui Emil din Nisa
Emil Niculescu, în vârstă de 73 de ani, locuieşte la Nisa de peste trei decenii. A emigrat imediat după Revoluţie, „nu pentru bani, ci pentru libertate”, şi a muncit toată viaţa în restaurante. După ce a condus nouă localuri proprii, astăzi administrează, împreună cu soţia, un mic bistro aproape de Promenade des Anglais.
Deşi primeşte o pensie de 1.400 euro din Franţa şi beneficiază de un sistem medical pe care îl laudă – „m-au salvat fără să plătesc un cent” – nu s-a întors în România de ani buni şi nu simte că mai aparţine acelor locuri. „Am rude în Bucureşti, dar nu mai simt că-i locul meu”, mărturiseşte. Nu are acte româneşti actualizate şi nu votează în alegerile din ţară. Totuşi, participă la viaţa comunităţii româneşti din Nisa şi merge la biserica ortodoxă.
Un român în Barcelona: muncă, familie şi rădăcini
La Barcelona, l-am întâlnit pe Liviu Crăciun, un tânăr de 30 şi ceva de ani, stabilit de peste 15 ani în capitala Cataloniei. Administrează un restaurant în piaţa emblematică La Boqueria, cu 22 de angajaţi, dintre care doar unul român. Spune că începutul a fost uşor pentru că avea familia acolo.
Are două fiice şi ţine ca ele să înveţe în şcoli bune şi să vorbească limba română. „Vizităm România cât de des putem, copiii trebuie să-şi cunoască tradiţiile”, afirmă. A remarcat schimbări în ţară, dar şi o mentalitate care îl nemulţumeşte: „Prea multă invidie. Aici nu simt asta.”
Votează atât în România, cât şi în Spania. Despre sistemul medical spune că este eficient, dar greu accesibil. „Ai totul gratuit, dar durează mult până ajungi la un doctor.”
Preţurile în Barcelona au explodat în ultimii ani din cauza turismului excesiv. „Chiriile şi mesele în centru sunt uriaşe. Ne afectează şi pe noi, nu doar pe localnici.”
Cu toate acestea, Liviu este mândru de comunitatea românească din oraş şi de reputaţia românilor: „Foarte educaţi şi politicoşi. Lasă şi bacşiş decent.”
Din restaurante şi comunităţi la periferia societăţii
În Valencia şi în alte oraşe catalane am întâlnit şi români care cerşeau în faţa bisericilor sau cântau manele pe stradă, sperând la câţiva euro. Pentru unii dintre ei, nici acest mod de viaţă nu mai e rentabil.
Poveşti de patrimoniu: hotelul Negresco din Nisa
Pe Coasta de Azur, ghidul Marilena Milian ne-a spus povestea lui Henri Negrescu, românul care a construit unul dintre cele mai celebre hoteluri din Europa – Le Negresco din Nisa. Născut într-o familie modestă, a studiat vioara şi a lucrat în hoteluri din Europa până când, în 1912, şi-a realizat visul. Hotelul a fost avariat în Primul Război Mondial, dar a fost refăcut cu banii obţinuţi din concertele sale.
După moartea sa, statul român a refuzat preluarea hotelului, care a fost apoi cumpărat de familia Augier. Astăzi, Le Negresco este un simbol al eleganţei franţuzeşti, cu un candelabru Baccarat de peste 16.000 de cristale, o colecţie de artă impresionantă şi o istorie în care românii au un loc important – dar adesea uitat.
Glamour şi istorie în Cannes şi Monaco
Cannes impresionează prin festivalul de film, dar şi prin cartierul vechi Le Suquet sau insulele Sainte-Marguerite şi Saint-Honorat. Acestea din urmă ascund poveşti despre călugări producători de vin şi lavandă sau despre legenda „Omului cu Masca de Fier”.
În Monaco, am vizitat Cazinoul din Monte Carlo şi am aflat că localnicii nu au voie să joace – o măsură din secolul XIX menită să-i protejeze. Cazinoul atrage anual mii de turişti, iar fiecare detaliu, de la candelabre la marmură, trădează opulenţă. În apropiere, se află Aleea Fotbaliştilor, unde şi Gheorghe Hagi are o amprentă.
Capitala parfumurilor şi un oraş subteran al vinului
Oraşul Grasse, recunoscut drept capitala mondială a parfumului, şi-a transformat istoria mirosurilor grele ale pieilor tăbăcite în rafinamentul esenţelor florale. Casele Fragonard, Galimard şi Molinard sunt astăzi simboluri internaţionale. „Pentru un litru de esenţă de trandafir se folosesc trei tone de petale”, explică ghidul. Preţurile ajung şi la 400 de euro pentru un parfum de lux.
Nu departe, în Sant Sadurni d’Anoia, vizităm crama Codorniu – locul unde se produce cava, alternativa spaniolă la şampanie. Crama are 100 de ani, 30 km de tuneluri şi exportă în toată lumea. Turiştii circulă printre sticle cu trenuleţul electric. Este o industrie de zeci de milioane de sticle anual, parte din identitatea catalană.
Rugăciune la Montserrat
Montserrat este locul unde spiritualitatea se întâlneşte cu spectacolul naturii. La 48 km de Barcelona, mănăstirea construită între stânci adăposteşte icoana Fecioarei Negre – La Moreneta. Tradiţia spune că prima rugăciune adresată aici trebuie să fie „pentru pacea lumii”. Vitraliile bisericii şi candelele din argint adaugă solemnitate acestui spaţiu sacru.
Lecţie de viaţă printre peisaje
Circuitul organizat de Hello Holidays a fost mai mult decât o excursie – a fost o lecţie despre identitate, adaptare şi rezistenţă. Fie că vorbim despre seniori ca nea Emil, tineri ca Liviu sau turişti care privesc în tăcere vitraliile din Montserrat, toţi românii de pe aceste meleaguri mediteraneene îşi poartă cu ei bucata de acasă. Unii cu demnitate, alţii cu disperare, dar toţi cu speranţa că „a fi român” rămâne o constantă, indiferent de ţară.