Sâmbătă, peste 200 de oameni din comună s-au adunat în mod pașnic în fața Casei de Cultură pentru a revendica drepturile comunității și a atrage atenția autorităților asupra situației grave de la Salina Praid. Cu mesaje precum „Dreptate!”, „Mediu curat”, „Împreună pentru ziua de mâine”, participanții au protestat împotriva impactului încălcărilor și a deciziilor greșite privind gestionarea minei, care au dus la contaminarea râului Târnava Mică și la distrugerea ecosistemului.
În timpul manifestării, oamenii au cerut publicarea numelui și calificării tuturor experților implicați în lucrările de deviere a pârâului Corund și în salvarea minei, precum și informații transparente despre documentele oficiale și despre situația actuală. La unison, ei au solicitat devierea definitivă a pârâului, reducerea salinității râului și asigurarea accesului la apă potabilă, considerate drepturi fundamentale ale omului.
De asemenea, localnicii au cerut clarificări despre situația persoanelor evacuate, opțiuni pentru relocare și reîntoarcere, precum și extinderea și monitorizarea sistemului de intervenție, inclusiv prin conectarea la sistemul RO-ALERT. Ei solicită, în același timp, ca deciziile și măsurile să fie luate în mod transparent, bazate pe cunoștințe și pe expertiza persoanelor calificate, și nu pe interese de moment.
„Vocea noastră trebuie auzită, iar sprijinul autorităților este esențial pentru a evita o tragedie și a construi o zonă cu viitor pentru comunitate”, au transmis localnicii. Ei speră ca, în urma acestui protest, autoritățile să gestioneze situația cu responsabilitate, iar zona să fie reconstruită pentru ca oamenii să poată rămâne acasă și să își continue munca.
Reclamațiile și rugămințile acestor oameni vor fi trimise tuturor instituțiilor abilitate, cu speranța că vocea lor va conduce la soluții concrete și durabile pentru salvarea minei, a mediului și a comunității din Praid.
Alex Corin
Foto: https://shorturl.at/BZX0H