Subiectul la ordinea zilei sunt măsurile fiscale pe care Guvernul Bolojan intenţionează să le ia în vara aceasta, măsuri ce nu sunt pe placul nimănui, toată lumea, de la mic la mare va fi cu siguranța afectată.
Zilnic curg ştiri cu titluri bombastice, televiziunile nu mai contenesc din a analiza şi para-analiza, toată lumea face calcule şi panica generală se instalează. Teama de a pierde din venit, teama de a nu rămâne fără, teama de a nu mai putea cumpăra strictul necesar.
Situaţia nu e roză şi nici nu pare că va deveni în viitorul apropiat. Aceasta este, într-o oarecare măsură, o certitudine. Şi totuşi…
Disperarea şi frica nu au rezolvat niciodată nimic, ba din contră, absolut întodeauna nu au făcut decât să agraveze lucrurile. Asta deoarece atunci când funcţionăm sub imperiul acestor emoţii organismul generează stres. Biologic vorbind, generează cortizol, un hormon de care avem nevoie pentru supravieţuire, dar care în doze mari şi constante devine toxic pentru organism.
Înţeleg frica oamenilor când vine vorba de stabilitate financiară, dar această frică vine, în principal, din ataşamentul pe care îl avem faţă de material. Nu suntem o specie prea evoluată din acest punct de vedere. Suntem dependenţi de bunuri, de a avea, de a poseda, de a cumpăra, iar orice pare că ameninţă capacitatea noastră de a avea, de a poseda, de a cumpăra, ne apare ca o ameninţare colosală la însăşi existenţa noastră.
Şi totuşi…avem nevoie de atât de puţin pentru a fi cu adevărat fericiţi!
Cu ceva ani în urmă eram într-o situaţie financiară precară, trăiam, practic, de la o zi la alta, aduceam mâncare la pachet de la mama şi aveam restanţe serioase la întreţinere. Ţigări aveam pentru că aveam diverşi prieteni pentru care făceam diferite comisioane şi care îmi plăteau cumpărându-mi ţigări. Lucram, să nu vă imaginaţi că nu lucram, dar banii veneau cu ţârâita. Săptămâna asta 100 de lei (un milion, cum era atunci), peste alte 2-3 săptămâni, alţi 100 de lei şi tot aşa.
Îmi aduc aminte că într-un weekend mai aveam 4 ouă în casă şi vreo 15 lei în monede. A venit o prietenă să doarmă la mine, nici ea nu stătea mai bine cu banii. Am făcut monetarul şi inventarul din frigider şi cămară. Cu ce am strâns amândouă ne-a ajuns să ne luăm o pungă de paste, o bere şi 10 fire de ţigări. Am încropit ceva de mâncare, am împărţit berea şi am stat toată noaptea şi am povestit câte-n lună şi-n stele.
Spre dimineaţă ne-am dat seama că ne place apa de la robinet şi că ne simţim excelent povestind despre viaţă, iubire, prietenie.
Până în ziua de astăzi ne amintim de noaptea aceea, de cât de puţin am avut nevoie pentru a fi fericite, pentru a ne simţi bine una în compania celeilalte, pentru a ne conecta la un nivel de emoţie care nu are nevoie nici de restaurante scumpe, nici de băuturi alese, nici de vacanţe exotice.
În seara aceea ne-am conectat la ceva ce este deasupra oricărui bun material, a oricărui lux imaginabil, ne-am conectat la afecţiunea pe care o aveam una pentru celaltă, la acea iubire frăţească pe care ar trebui cu toţii să o avem unul pentru celălalt. Şi atunci nimic nu a mai contat.
Nu ne-am petrecut noaptea plângându-ne cât de greu ne e, făcând inventarul lipsurilor pe care le aveam sau frecându-ne mâinile de îngrijorare că nu mai avem ce mânca a doua zi.
Şi pentru că ne-am concentrat pe ce era cu adevărat important, pentru că ne-am conectat la iubire şi nu la frică sau la disperare, au venit şi soluţiile a doua zi. Nu am murit nici de foame, nici de sete, iar în timp toate sau aşezat.
De atunci, oricât de greu ar fi, mă conectez la iubire în cele mai negre momente. Şi întotdeauna, dar absolut întodeauna, soluţia apare a doua zi.
Aşa că dacă vă sperie ceea ce se îmtâmplă, încercaţi să nu rămâneţi conectaţi la frică, conectaţi-vă la iubire, la viaţa de dincolo de posesiuni şi încercaţi să răspundeţi la întrebarea asta: de ce aveţi nevoie, cu adevărat, pentru a fi fericiţi?
Sanda Viţelar