CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș încheie un nou sezon competițional plin de provocări și performanțe!

Clubul Sportiv Electromureș Romgaz Târgu Mureș a încheiat recent un nou sezon competițional, marcat de rezultate remarcabile obținute în ciuda unor dificultăți majore, precum pierderea sălii proprii de popice – un simbol al sportului mureșean și loc al multor succese internaționale. Chiar și în lipsa unei baze de pregătire adecvate, sportivii și stafful tehnic au demonstrat unitate și determinare, reușind să aducă în palmaresul clubului noi performanțe notabile: Cupa României, titlul de vicecampioană națională, medalie de bronz la Campionatul Național U23, 29 de medalii (12 de aur, 8 de argint 9 de bronz) la Campionatele Naționale individuale de Seniori și Juniori U23, U19 și U15, 2 medalii de argint la Campionatul Mondial U19. Conducerea clubului a transmis un mesaj de recunoștință tuturor celor care au contribuit la aceste rezultate: antrenori, sportivi, parteneri, sponsori și fani. „Ați demonstrat că o echipă înseamnă mai mult decât ce se vede pe teren. Înseamnă oameni care trag împreună în aceeași direcție, care se susțin în momentele dificile și care sărbătoresc împreună în cele de glorie”, au transmis reprezentanții clubului. CS Electromureș Romgaz promite să revină în sezonul următor cu aceeași ambiție și determinare. Obiectivul rămâne clar: continuarea tradiției și obținerea de noi succese pe plan național și internațional. Tradiție și performanță. Hai Romgaz! Hai Electro!

(Sursa foto: CS Electromureș Romgaz Târgu Mureș)

Sorin Crăciun