Locuri de muncă în Germania

Agenția Federală de Muncă – Serviciile de Plasare Internațională ZAV, ca reprezentant al angajatorului german oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 6 locuri de muncă vacante pentru izolatori. Angajatorul are sediul în localitatea Mülheim/Ruhr, Landul Renania de Nord – Westfalia. Durata contractului: permanent, cu normă întreagă.

Descrierea locului de muncă: activitatea presupune:

– executarea independentă a lucrărilor tehnice de izolație împotriva căldurii, frigului, zgomotului și incendiului;

– prelucrarea diverselor materiale izolatoare, cum ar fi vata minerală, cauciucul și PIR;

– montarea pieselor izolatoare turnate pe șantiere și în sisteme tehnice;

– suport în asamblarea pieselor turnate în atelier (tăiere, pregătire);

– asigurarea calității lucrărilor efectuate.

Cerințele locuului de muncă: formare profesională încheiată sau experiență în domeniul izolațiilor tehnice. Salariații manipulează și procesează materialele izolatoare comune. Se caută persoane cu dexteritate, fiabilitate și flexibilitate, capabile să lucreze în echipă. Permisul de conducere categoria B constituie avantaj, dar nu este o condiție.

Limbi străine: cunoștințe de bază limba germană.

Plata muncii: salariul oferit este de 19 euro brut/oră.

Alte beneficii: se acordă sprijin în găsirea unei locuințe și în demersurile de înregistrare la autorități. Se asigură echipament de lucru de înaltă calitate și unelte profesionale; Salariu stabil prin acord colectiv; Echipă de lucru care acordă sprijin.

Modalitatea de aplicare: se transmite CV-ul, completat la calculator în limba germană sau engleză, la adresa de e-mail ZAV.Customer-Center-114@arbeitsagentur.de, cu specificarea codului HWT 059 și pentru monitorizare la georgiana.enache.buc@anofm.gov.ro .

Data limită de înscriere: 30.09.2025.