Examenul de solidaritate al cetăţenilor României se dă acum

Alexandru Lupşa

Va fi foarte greu… cred că examenul de solidaritate al cetăţenilor României se dă „acum”, în lupta împotriva uriaşei corupţii, a „oligarhiei bugetare” constituite şi consolidate chiar prin legi adecvate, prin mituirea cu beneficii „incredibile dacă nu ar fi dovedite”, a vârfurilor unor instituţii de putere, de drept şi apărare etc., ale statului, în care lucrează şi mii de alţi oameni oneşti şi competenţi…


„Peştele de la cap se împute”, iar retezarea acestui cap corupt, cauza evidentă a întregului rău existent azi, direct sau indirect, nu este posibilă, într-o societate democratică, fără susţinerea cetăţenilor. Iată că măsurile pe care le-am aşteptat sunt enunţate… fără suport, guvernul va fi „înghiţit” de oportunişti, beneficiari de privilegii…


Fără ca să oferim suportul, susţinerea populară pentru această luptă împotriva „privilegiilor şi privilegiaţilor din bugetul statului (colectat din banii noştri), împotriva evazioniştilor mari şi mici, în favoarea unei societăţi echitabile din punctul de vedere al veniturilor salariale şi asimilate salariilor, obţinute din funcţii în companiile de stat şi instituţiile statului, fără drepturi egale în durata raporturilor de muncă etc., ţara se va scufunda cert în faliment economic şi moral, fiind izolată total din circuitul unor relaţii internaţionale…


Sunt convins că, imediat ce performanţa profesională, corect cuantificată, va prevala, nivelul de viaţă va creşte progresiv, într-o ţară cu corupţie şi abuzuri mult diminuate…


Dacă nu susţinem lupta, iniţiată de guvern şi susţinută de preşedinţie în măsura atribuţiilor minimale în economie, prin medierea între forţe politice şi influenţă puternică a unor înalţi demnitari şi funcţionari ai statului, atunci cu certitudine vom rata, probabil pentru foarte mulţi ani, şansa de a avea o societate prosperă şi echitabilă pentru cetăţenii ei, aruncând o povară imposibil de dus în cârca copiilor şi nepoţilor noştri.


Trebuie să urmeze şi momentul de responsabilizare al celor care, conştient sau din incompetenţă, au generat această situaţie dezastruoasă… am certitudinea că majoritatea cetăţenilor care au rol profesional în justiţie sau instituţii de forţă vor fi de partea adevărului şi dreptăţii, fără să apere doar “drepturi de castă profesională” oferite lor, frecvent doar cu titlu de mită, pentru a-i face părtaşi la jaful şi îmbogăţirea excesivă a unui grup total aberant privilegiat.
Haideţi să sprijinim lupta iniţiată cu curaj de guvernul actual…