Fotbal Club Nova Vita scrie din nou istorie, câștigând titlul de campioni naționali la minifotbal pentru a treia oară, dintre care două titluri obținute consecutiv.
În perioada 9–12 iulie, Capitala a fost gazda Campionatului Național de Minifotbal 2025, cea mai prestigioasă competiție de profil din țară. Echipa FC Nova Vita, din județul Mureș, a reprezentat cu mândrie regiunea, demonstrând din nou că determinarea, unitatea și pasiunea pentru fotbal aduc rezultate remarcabile.
Performanța de excepție a celor de la FC Nova Vita confirmă statutul echipei în elita minifotbalului românesc și aduce o nouă filă de glorie sportului mureșean.
(Sursa foto: Fotbal Club Nova Vita)
Sorin Crăciun

