de Nicholas Valentin Nicolai
O carte care a făcut chiar şi o pisică să înţeleagă durerea oamenilor…
Există cărţi care nu se citesc cu ochii, ci cu sufletul. „Pe urmele trecutului” este una dintre ele. Un volum care nu lasă cititorul neatins, care rupe barierele între pagini şi emoţii, între oameni şi fiinţe.
O prietenă de suflet, o femeie cu o inimă caldă şi privirea limpede, a dorit ca fiica ei, Hortensia, să citească această carte. Dar înainte, a citit-o chiar ea. Singură, într-o seară tăcută. Şi a plâns. Nu de milă. Ci de durerea cruntă a conştientizării. A realizării că un copil – un suflet nevinovat – a trecut prin ceea ce mulţi nu pot nici măcar imagina.
Pisica ei, martoră a acestui moment, a văzut lacrimile, a simţit suspinele. Şi, într-un gest ce părea venit din altă lume, s-a aşezat uşor pe paginile cărţii. Ca şi cum ar fi vrut să înţeleagă şi ea. Să aline. Să ia parte la tăcerea grea şi încărcată de durere.
Aceasta nu este doar o fotografie cu o pisică şi o carte. Este o mărturie tăcută a unei suferinţe care a atins şi necuvântătoarele.
„Pe urmele trecutului” – o carte care nu se termină la ultima pagină, ci rămâne în inimă. (postare publicată de Berryland by Continental Berries)