„Politeţea este floarea bunului simţ. Cine o rupe, n-a avut-o niciodată.” (Grigore Vieru)
Un „filmuleţ”, difuzat recent pe o reţea de socializare prezintă următoarea scenă: într-un autobuz aglomerat, un tânăr care „prinsese” un loc pe banchetă, ascultă muzică în căşti, nebăgând de seamă că, în spatele lui, o femeie gravidă stă în picioare. Călătorii îi aruncă priviri pline de reproş, privindu-l chiorâş şi comentând – cum altfel? – că…tinerii din ziua de azi, că nesimţire, că să-i fie ruşine, că cei 7 ani de-acasă, că se face că nu vede, n-aude etc.
La un moment dat, un domn în vârstă îl bate pe umăr, arătând cu degetul spre doamna însărcinată. Tânărul, trezit din reverie, îşi scoate imediat căştile, îşi dă seama despre ce e vorba şi, politicos, îi cedează locul gravidei, cu scuzele de rigoare, după care, sprijinit în două cârje, îşi ocupă şi el locul…în picioare. Mai bine zis – într-un picior, căci celălalt îi era amputat din şold. Călătorii rămân cu gurile căscate, ba chiar, o doamnă îşi şterge, discret, lacrimile.
Acuma nu ştim dacă povestea e reală sau regizată, dar mesajul e grăitor şi te face să te gândeşti la noţiuni de mult intrate în vocabularul pasiv al multor semeni de-ai noştri: politeţe, bun simţ, respect, comportament civilizat, bune maniere etc.
Ce-i drept, trăim într-o lume tot mai grăbită, globalizată, în care cultura digitală şi reţelele sociale au devenit parte din viaţa de zi cu zi. Tehnologia a schimbat felul în care comunicăm, iar graba, individualismul şi superficialitatea tind să erodeze uneori regulile de conduită civilizată. Mulţi consideră bunele maniere drept „învechite” sau „formale”, uitând că politeţea nu ţine de epocă, ci de caracter.
O scurtă incursiune în istorie arată că încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au simţit nevoia de reguli de convieţuire care să faciliteze interacţiunile paşnice. În Egiptul antic, de exemplu, exista un cod de comportament pentru curtea regală, iar în Grecia şi Roma antică, politeţea şi decenţa erau considerate virtuţi civice esenţiale. Filosofii ca Aristotel şi Cicero au subliniat importanţa comportamentului respectuos ca parte a unei vieţi etice. În Evul Mediu european, bunele maniere erau asociate cu cavalerismul şi cu codul onoarei.
Odată cu Renaşterea şi apoi cu Iluminismul, bunele maniere au devenit un subiect de reflecţie filosofică şi pedagogică. Cartea „Civilité Puérile” a lui Erasmus (1530), este una dintre primele lucrări dedicate educaţiei în bune maniere pentru copii. În secolele XVII–XVIII, în Franţa, eticheta la curtea regelui Ludovic al XIV-lea a devenit un model de rafinament şi formalism pentru întreaga Europă.
În secolul al XIX-lea, odată cu apariţia burgheziei ca clasă dominantă, bunele maniere s-au democratizat. Manualele de bune maniere au devenit populare, iar comportamentul civilizat a început să fie învăţat încă din copilărie.
România are tradiţii de ospitalitate, respect şi politeţe – le-am învăţat în familie, în şcoală, în sat sau la oraş. Am crescut cu „te rog frumos”, „mulţumesc”, „dă bună ziua”, „nu întrerupe” şi „cedează locul”. Dar câţi dintre noi mai respectă aceste reguli? Realitatea e amestecată. Există oameni politicoşi, educaţi, care îţi oferă un zâmbet, îţi spun „o zi frumoasă!”. Dar, în aceeaşi zi, vei întâlni şi graba agresivă din trafic, răceala funcţionarului plictisit sau limbajul jignitor din online.
Problema nu este lipsa regulilor, ci lipsa de exerciţiu şi de modele. Când părinţii sunt stresaţi, profesorii epuizaţi, iar copiii educaţi de ecrane, bunele maniere devin opţionale.
Nescris şi neimpus de lege, dar acceptat de majoritatea oamenilor civilizaţi ca normă de conduită corectă Codul bunelor maniere, deşi nu este acelaşi în toate culturile, are o serie de principii universale: respectful faţă de ceilalţi, politeţea în exprimare şi comportament, grija faţă de imaginea personală şi a celor din jur, empatia şi discreţia:
- Se salută întotdeauna cu respect şi cu un ton politicos.
- Tinerii îi salută pe cei mai în vârstă.
- La o prezentare, persoana cu rang mai mic este prezentată celei cu rang mai mare.
- Se evită întreruperea celor care vorbesc.
- Nu se ridică tonul, nu se folosesc cuvinte jignitoare.
- Se exprimă mulţumiri şi scuze ori de câte ori este cazul.
- Nu se vorbeşte cu gura plină.
- Se aşteaptă ca toţi să fie serviţi înainte de a începe să mănânci.
- Nu se strigă şi nu se aleargă în spaţii publice.
- Se oferă loc persoanelor în vârstă sau celor cu nevoi speciale în mijloacele de transpo.
- Când ne întâlnim cu cineva pe stradă, nu vom rămâne în mijlocul străzii sau în mijlocul trotuarului.
- Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra mereu primul.
- Nu suflaţi în mâncare/ceai/cafea! Aşteptaţi să se răcească.
- De fiecare dată când o doamnă se ridică de la masă sau se aşază, toţi bărbaţii trebuie să se ridice odată cu ea..
- O doamnă nu va intra niciodată singură într-un bar sau local în care se vând cu predilecţie băuturi alcoolice.
- Bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, iar gradul mai mic celui superior.
- A nu răspunde la gestul celui care întinde mâna este în sine o ofensă, chiar mai gravă decât cea de a nu saluta.
- Nu aşezaţi coatele pe masă! Dacă folosiţi doar o mână, aşezaţi-o în poală.
- Întotdeauna, salutul trebuie însoţit de un zâmbet. Când salutăm, trebuie să-l privim în ochi pe cel salutat.
- Bucata de mâncare trebuie tăiată exact lângă furculiţă. În plus, se taie numai pentru o înghiţitură.
- Nu vorbiţi la telefon în timpul mesei. Dacă primiţi un apel foarte important, trebuie să vă scuzaţi şi să vă ridicaţi de la masă.
- După ce terminaţi de mâncat, nu împingeţi farfuria spre colţul mesei! Aşteptaţi să vină chelnerul să o ia.
- Nu se apelează oamenii la telefon înainte de 10 dimineaţa, între orele 13-17 şi după ora 21, cu excepţia celor apropiaţi, cărora le ştiţi programul. O convorbire convenţională nu trebuie să depăşească 5 minute!
- Nu se duc flori bărbaţilor decât dacă sunt la spital.
- Preţul de pe cadouri va fi înlăturat cu grijă. Excepţie fac discurile şi cărţile. – Florile se oferă fără ambalajul în care le-am cumpărat. Florile primite trebuie aşezate imediat într-un vas cu apă.
- Cel care primeşte un dar îl va deschide în faţa musafirului şi nu-i va strica bucuria protestând că este prea scump, că nu trebuia sau că nu-i place.
Ciudăţenii şi curiozităţi
- În Japonia, a sorbi tare din supă e un compliment pentru bucătar
În cultura japoneză, dacă sorbi zgomotos din ramen sau miso, nu e lipsă de maniere – dimpotrivă, înseamnă că îţi place mâncarea! În alte părţi ale lumii ar fi considerat nepoliticos, dar aici e un semn de apreciere. - Regele Ludovic al XIV-lea a oficializat eticheta la curte
Cuvântul „etiquette” provine din franceză şi era, iniţial, un bilet (etichetă) care arăta ce reguli trebuie respectate la curtea regală. Regele Ludovic al XIV-lea a introdus reguli stricte de comportament pentru a-şi controla nobilimea – până şi modul în care cineva bea apă era reglementat! - În China, nu e bine să-ţi goleşti farfuria complet
Deşi în multe culturi este politicos să mănânci tot din farfurie, în China poate fi interpretat ca un semn că gazda nu ţi-a oferit suficientă mâncare. E mai bine să laşi o bucăţică, pentru a arăta că eşti sătul şi mulţumit. - În epoca victoriană, era considerat nepoliticos să spui „toaletă”
Oamenii foloseau eufemisme precum „locul acela”, pentru că termenul „toaletă” era considerat vulgar. Eticheta era atât de strictă încât şi cuvintele aveau reguli! - Lingura pentru ouă fierte a fost inventată din politeţe
În secolul al XIX-lea, ouăle fierte erau servite frecvent la micul dejun în casele aristocrate. Pentru a evita să loveşti oul cu lingura obişnuită (ceea ce făcea zgomot şi era considerat nepoliticos), s-a inventat o linguriţă specială, cu formă rotundă. - În unele culturi africane, e nepoliticos să te uiţi direct în ochii unei persoane mai în vârstă
La noi, contactul vizual arată sinceritate şi respect. În anumite culturi tradiţionale africane, însă, a privi direct în ochii unui bătrân sau lider poate fi perceput ca un gest de sfidare sau lipsă de modestie. - În India, a strănuta înainte de o plecare e semn rău
Dacă strănuţi chiar când eşti gata să ieşi din casă, se consideră un semn de ghinion. Se recomandă să stai câteva minute, să bei apă şi abia apoi să pleci – un gest de „anulare” a energiei negative. - În epoca medievală, cuţitele nu aveau vârf ascuţit
Cardinalul Richelieu a cerut ca vârful cuţitelor să fie rotunjit, pentru a preveni ca nobilimea să le folosească în conflicte la masă.
- Mănuşile aveau un rol social, nu doar estetic
În secolele trecute, femeile nu scoteau mănuşile când dădeau mâna, pentru că era considerat vulgar să-ţi atingi pielea cu cineva necunoscut. În acelaşi timp, un bărbat nu trebuia niciodată să dea mâna cu mănuşile pe el – semn de lipsă de respect.
Mai ales astăzi, când comunicăm mai mult ca niciodată, dar ne înţelegem tot mai puţin, bunele maniere pot fi puntea care ne apropie. Poate e momentul să redescoperim, cu toţii, farmecul micilor gesturi de politeţe. Ele nu costă nimic, dar spun totul despre cine suntem. (surse documentare şi foto – psychologytoday.com, univeraletiquette.com, ziarulunirea.ro)