Cum arată răsfățul la stat

În actualul context privind măsurile de austeritate luate de noul Guvern pentru reducerea deficitului, în spațiul public apar tot mai des informații privind veniturile realizate de anumiți bugetari privilegiați datorită funcțiilor politice pe care le dețin. Nici județul Mureș nu a fost ocolit de astfel de dezbateri în spațiul online.

La finalul săptămânii trecute, pe pagina de Facebook a unui fost membru PNL a apărut o pagină din Declarația de Avere a prim-vicepreședintelui PNL Mureș, Mara Togănel, fost prefect de Mureș, acum consilier județean din partea formațiunii amintite. Declarația de avere se referă la veniturile realizate în cursul anului 2024.

Aici se poate vedea că, pe lângă salariul de la Instituția Prefectului – județul Mureș, unde în 2024 ocupa funcția de director de cabinet al prefectului, și indemnizația de consilier județean (pentru lunile scurse de la preluarea mandatului de la alegerile locale din 9 iunie), aceasta a mai realizat venituri și din indemnizațiile primite în calitate de membru al două consilii de administrație: la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA (85.728 lei) – unde era membru provizoriu – și la PPC Energie Muntenia SA (23.784 lei).

Contactată de cotidianul nostru, Mara Togănel ne-a spus că nu mai este membru în cele două consilii de administrație, în 2024 ocupând provizoriu acele funcții.

Andrei Roman