Iată că se împlineşte o săptămână de când judeţul Mureş a fost zguduit de crima de la Miheşu de Câmpie. O poveste tristă, un caz tragic, un exemplu despre cum violenţa domestică poate deveni crimă şi incendiere.
La ora scrierii acestui text autorităţile, într-o mobilizare masivă, îl caută încă pe partenerul femeii ucise.
Anul acesta au mai fost ucise câteva femei, cel mai faimos caz, cel din Bucureşti al tinerei împuşcate în plină stradă de un fost iubit.
https://web.facebook.com/100064652021221/videos/1066071968924490
Am citit în ultima săptămână multe comentarii on-line despre cum poliţia nu-şi face treaba, despre cum victima „şi-a meritat soarta” şi multe altele, că doar românul s-a născut poet şi a devenit părerolog şi expert în orice. Realitatea, însă, este că problema fundamentală a societăţii noastre este mentalitatea.
Într-o lume care se dorește modernă și egalitară, în România anului 2025 încă persistă o mentalitate periculoasă: violența împotriva femeilor este adesea văzută ca ceva firesc. Sub masca tăcerii, a rușinii sau a tradiției greșit înțelese, femei din toate colțurile țării trăiesc zilnic în frică, în umilință și în suferință.
Auzim prea des fraze ca „așa sunt bărbații”, „dacă tace, înseamnă că-i convine”, sau „ce se întâmplă în familie rămâne în familie”. Sunt expresii care nu doar că banalizează abuzul, ci îl și validează în subconștientul colectiv. Este tulburător cât de adânc este înrădăcinată această normalizare a violenței în mentalitatea românilor.
Din păcate, mulți români asociază ideea de „familie tradițională” cu o ierarhie de putere în care bărbatul domină, iar femeia trebuie să se supună. Orice abatere de la acest tipar poate fi „corectată” prin control, agresivitate sau, în cele mai grave cazuri, prin forță fizică. Nu este vorba doar despre palme sau vânătăi. Este vorba despre insulte zilnice, despre umilințe constante, despre libertăți tăiate din rădăcină. În forma cea mai gravă, violenţa devine crimă.
„Fericit?” este întrebarea care ar trebui să răsune în fiecare casă unde domnește tăcerea apăsătoare a fricii. Este un semnal de alarmă care ne provoacă să privim dincolo de aparențe, să nu mai întoarcem capul atunci când vedem semnele abuzului, să nu mai acceptăm explicații care dau vina pe victimă.
Schimbarea nu vine peste noapte, dar începe cu educația – a copiilor, a părinților, a societății întregi. Începe cu fiecare cuvânt spus public în apărarea respectului, cu fiecare bărbat care alege să nu perpetueze modelul toxic, cu fiecare femeie care are curajul să vorbească.
România are nevoie urgentă de o schimbare de mentalitate. Nu e firesc să fii violent. E rușinos. E periculos. Și, mai ales, e o crimă împotriva demnității umane.
Nu putem fi o societate „fericită” cât timp violența este încă tolerată sub acoperișul unor familii. E timpul să rupem cercul. E timpul să strigăm peste tot şi cât putem de tare: Violența nu este iubire! Tăcerea nu este loialitate! Frica nu este o virtute!
Sanda Viţelar
Citeşte şi:
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/zero-toleranta-acum-violenta-impotriva-femeilor-2451998.html