Echipa Juvenes, Campioană Mondială la Karate!

Performanță extraordinară la Campionatul Mondial WUKF 2025 din Suedia. Echipa de karate Juvenes s-a întors acasă cu titluri mondiale și clasări de top de la Campionatul Mondial WUKF 2025, desfășurat la Malmö, Suedia. Într-o competiție ce a reunit 1684 de sportivi din 29 de țări, sportivii români au demonstrat excelență, determinare și pregătire de nivel înalt. Medalii de aur și clasări remarcabile:

Gáspár Mihai Andrei a cucerit titlul de Campion Mondial la kumite shobu sanbon, categoria cadeți 16–17 ani, +75 kg.

  • Szengyel Szilárd a devenit dublu Campion Mondial la kumite echipe shobu sanbon, juniori 18–20 ani.
  • Szava Bernadett a obținut locul 3 la kumite echipe shobu sanbon, cadete 16–17 ani, și locul 5 la kumite echipe rotativ, cadete 14–15 ani.
  • Vultur Cristian s-a remarcat prin trei meciuri câștigate într-o categorie extrem de competitivă, cu 70 de sportivi. A încheiat pe locul 5 la kumite echipe rotativ și locul 6 la kumite echipe sanbon, ambele la cadeți 14–15 ani.

Toți sportivii clubului Juvenes au trecut de cel puțin un meci în fiecare categorie la care au participat, demonstrând valoare, disciplină și o pregătire temeinică.

Recunoaștere și sprijin local

Performanța echipei a fost posibilă și datorită sprijinului acordat printr-un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Târgu-Mureș, în cadrul concursului de proiecte derulat conform Legii 350/2005.

Mândrie pentru oraș și pentru România

Rezultatele obținute plasează clubul Juvenes în elita mondială a karate-ului și aduc mândrie comunității locale. Felicitări întregii echipe pentru efort, perseverență și spirit de campioni!

(Sursa foto: Aurelian Păcurar)

Sorin Crăciun