Dr. Adrian Copcea
Centrul Medical ASTECO, Cluj-Napoca
Una din întrebările foarte frecvente de cabinet e: „De ce nu slăbesc?”. Mai nou ea e urmată de o gogomănie de pe Internet: „nu slăbesc pentru că am rezistenţă la insulină”, „nu slăbesc pentru că am ficat gras”. Nu ştiu exact ce influenceri au acum poezia asta şi ce val e acum cu „explicaţiile” astea, dar deja când 1-2 pacienţi pe zi întreabă: „Aşa-i că nu slăbesc pentru că am ficatul gras?” sau rezistenţă la insulină….e clar că pe undeva s-a dat drumul la un robinet de unde curge chestia asta.
Nu slăbeşti pentru că ceea ce faci nu bate cu ceea ce are nevoie corpul ca să slăbeşti. Pentru asta s-au inventat specialiştii. Să se prindă ce anume poţi face mai bine, unde poate fi soluţia. „De ce ai impresia că ar trebui să slăbeşti?” e de obicei întrebarea pe care îmi vine să o pun celor ce întreabă…Dar mă abţin. În general, la astfel de discuţii tac şi mă uit la pacienţi şi nu zic nimic (ceea ce nu îmi e uşor, pentru că în general sunt destul de vorbăreţ). Apoi, în timp ce eu tac, pacientul începe să mai zică: „Cred că”, „Cred că”. Apoi eu în continuare explic că există specialişti. Apoi pacientul zice că ştie el mai bine ce are de făcut, că ştie unde greşeşte…şi cam aşa se termină porţiunea de consultaţie „de slăbit” cu pacienţi care de fapt nu sunt motivaţi să slăbească, ci doar fac câte o schimbare minoră care nu aduce nimic.
De exemplu, pacienta de ieri care mi-a prilejuit postarea aceasta spunea: „Mi-am schimbat micul dejun cu iaurt cu seminţe” şi nu mai ştiu ce a zis mai departe…Ar fi trebuit, dacă ar fi fost un consult normal de nutriţie, să o întreb ce era înainte de acel iaurt cu seminţe ca să mă prind care de fapt era schimbarea, apoi ce se mai întâmplă în timpul zilei şi, în final, dacă a schimbat sau nu caloriile. Dacă nu…atunci asta e. Iar la calorii se prinde un specialist iar tu, cel în cauză, e foarte posibil să nu te prinzi. Te poţi uşor păcăli făcând câte o schimbare temporară care nu aduce deficitul caloric necesar.
Pentru a slăbi e nevoie de un deficit susţinut, care sa schimbe „setările” de hormoni, asta înseamnă cam o luna – două luni pe reglajele mari şi un început de măcar 2-4 săptămâni pe reglaje mai mici. Corpul trebuie să înţeleagă pe limba lui că e ceva susţinut deficitul şi sa pornească dezmembrarea grăsimii ca sursă de energie (asta după glicogenul din ficat, care se duce în primele zile şi aduce acea bucurie efemeră a dietelor de 10 zile – care vine din deshidratare şi o mică pierdere de muşchi).
Slăbitul sănătos vine dintr-o stare de deficit caloric combinată cu o stare de bună nutriţie pentru că, am explicat de multe ori, e nevoie de o reţetă complexa de substanţe pentru ca reacţiile chimice să aibă toate ingredientele pentru a extrage grăsime din adipocite. E un fel de linie industrială separată, cu un fel de extracţie chimică, reacţiile care implică dezumflarea celulelor grase (că asta se întâmplă) pentru ca energia stocată să fie utilizată sunt complexe, au mulţi reactivi, mulţi cofactori.
Mai simplu spus, slăbitul cum trebuie e deficit caloric CU o dietă complexă ca nutrienţi. Slăbitul nu e nici doar tăiat din calorii, nu e nici câte o schimbare la întâmplare a unor mese sau obiceiuri. E o combinaţie între ce tai şi ce laşi care comunică bine corpului (inconştient) că e cazul să umble la nişte reglaje.
Repet, drept concluzie, răspunsul la întrebare: dacă nu slăbeşti e pentru că ceva din ce faci nu bate cu ce are nevoie corpul ca să prindă semnalul: „e cazul să slăbesc” şi să se regleze altfel. Ca apetit, ca circuite de depozitare, ca circuite de scoatere din depozite.
Păcat că atât de multă lume crede că ştie mai bine decât specialistul. Şi apoi aceeaşi lume face atât de multe prostii şi improvizaţii, parcă tot mai multe şi tot mai nocive, în loc să se reorienteze la lucruri simple, să ceară o părere avizată, să încerce lucruri poate mai simple dar mai eficiente decât: „mi-am pus dimineaţa un iaurt cu seminţe” care nu spune absolut nimic unui specialist. Ba mai degrabă se alege cu un reflex: „aşa, şi?” ca-n cântecul de la Vunk. Păcat că lumea nu e curioasă de părerea specialiştilor, că asta e realitatea.
Mergeţi la specialişti dacă vreţi să slăbiţi durabil şi sănătos. Sau măcar să aveţi o părere de la cineva care se ocupă cu asta: unde greşiţi, ce puteţi face mai bine sau de ce nu slăbiţi. Nu e de la ficat şi nu e de la rezistenţa la insulină. E de la ce băgaţi în gură. Şi, de prea multe ori, e de la greşelile pe care le-aţi făcut de-a lungul vieţii crezând că nutriţia şi sănătatea sunt o joacă. Ele nu se pot remedia, că nu ştim să dăm timpul înapoi, dar măcar prezentul se poate înţelege mai bine.