Fermierii mureşeni susţin redeschiderea Combinatului Azomureş

Azomureş este inclus în lanţul naţional care asigură securitatea alimentară a României şi este parte a grupului Ameropa. Activitatea Combinatului chimic Azomureş din Târgu Mureş a fost reluată, după luni de pauză. Cel mai important producător de îngrăşăminte pentru agricultura din România, Azomureş s-a impus pe piaţa îngrăşămintelor pentru agricultura din ţară, dar şi pe pieţele internaţionale, fiind un partener pentru fermierii din zonă, dar având rol important şi în economia românească. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, aflat zilele trecute pe platforma Azomureş, cu ocazia repornirii uneia dintre instalaţiile de amoniac, a spus că fermierii români cer constant îngrăşăminte româneşti, la o calitate mai bună ca cele din import.

Pustai Petru M., fermier din comuna Râciu, îşi exprimă susţinerea faţă de redeschiderea Combinatului de îngrăşăminte Azomureş, considerând că acest demers aduce beneficii semnificative sectorului agricol românesc. ,,Azomureş a fost, timp de decenii, un pilon al aprovizionării constante cu îngrăşăminte pentru fermele din întreaga ţară. Lipsa producţiei interne a generat, în ultimii ani, dependenţă de importuri, preţuri instabile şi întârzieri în aprovizionare. Aceste aspecte au afectat negativ planificarea lucrărilor agricole şi rentabilitatea exploataţiilor. Redeschiderea Azomureş ar avea următoarele efecte pozitive: Acces la îngrăşăminte fabricate local, la preţuri competitive; Reducerea dependenţei de piaţa externă, în context geopolitic incert; Asigurarea unui calendar predictibil pentru fertilizare, esenţial pentru productivitate; Crearea de locuri de muncă şi revigorarea economică a zonei. În calitate de fermier activ, consider că agricultura românească are nevoie de sprijin real pentru a-şi păstra competitivitatea. Relansarea producţiei la Azomureş reprezintă un pas strategic în această direcţie”, a declarat, pentru Cuvântul liber, Pustai Petru M., reprezentant al II PUSTAI Petru Mihai – fermă mixtă.

Călin Şimon, fermier din Coasta Mare Râciu: „Mă bucur foarte mult că s-a reluat producţia. Sper că va rămâne deschis Combinatul. Am lucrat cu îngrăşăminte produse la Azomureş şi am avut cele mai bune producţii: 60 t/ha tocătură la porumb siloz, 6 t/ha la grâu, 6,5 t/ha la triticale, 10 t/ha la porumb boabe şi 5,5 t/ha la orz. Anul acesta la orz am obţinut 6 t/ha, cu fertilizare parţială de la Azomureş. Sunt foarte dezamăgit de îngrăşămintele din Rusia, cu care am lucrat anul trecut”.

Ing Hangan Vasile, administratorul SC Heliantus SRL Reghin, exploataţie agricolă de 400 ha, din care 200 ha livezi intensive cu măr, păr, prun, cireş şi 200 ha culturi cerealiere şi plante furajere: „Noi, fermierii mureşeni, aşteptăm demult să reînceapă producţia de îngrăşăminte la Azomureş. Folosesc cantităţi mari de îngrăşăminte la fertilizarea culturilor. Cele fabricate la Azomureş, în comparaţie cu cele din import, sunt de o calitate foarte bună, fără praf, granulaţie, cu rezultate remarcabile în producţie. Sperăm să nu se mai închidă Combinatul Azomureş”.

Ing. Tiberiu Sbârcea, administrator la SC Agroindustriala SA  Cristeşti,  exploataţie agricolă de 230 ha, cu cereale şi plante tehnice, a declarat pentru Cuvântul liber: „faptul că începe producţia la Azomureş înseamnă că ne mai dă Dumnezeu mintea cea de pe urmă. Produsele Combinatului sunt de calitate, problema delicată va fi cu preţul lor, comparativ cu îngrăşămintele din import, respectiv Grecia, Austria, Ucraina. Îngrăşămintele de la Târgu Mureş au fost perfecte din punct de vedere calitativ, aşteptăm să vedem şi noile preţuri. În perspectivă, producţia de îngrăşăminte de la Azomureş va depinde de preţul materiei prime, comparativ cu ce se întâmplă în lume, aici mă refer la gaz metan”.

Ing. Liviu Timar, cu o exploataţie agricolă de 60 ha cu grâu, porumb, floarea-soarelui, triticale, soia, fost Director la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Mureş, ne-a declarat: „Repornirea producţiei de îngrăşăminte chimice la Azomureş este o treabă foarte bună, un lucru extraordinar de benefic pentru fermierii mureşeni, dar şi pentru agricultura României. Comparativ cu îngrăşămintele din import, cele fabricate la Tg. Mureş erau de o calitate superioară. Cred că şi în continuare vor fi la fel, iar Combinatul nu se va mai închide niciodată”.

Letiţia Bota