Marți, 22 iulie, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorți a programului competițional pentru sezonul regular al Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2025–2026. Noul sezon va debuta oficial în data de 2 august, conform calendarului validat de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în ședința din 18 iulie.

În prima rundă, ASA Târgu Mureș va evolua pe teren propriu, în fața unei adversare redutabile, Corvinul Hunedoara, într-un duel ce reînvie rivalități de tradiție din fotbalul românesc. Meciul va avea loc pe Stadionul Central din Ungheni, unde suporterii sunt așteptați în număr mare să își susțină echipa la startul unui nou sezon.

Etapa inaugurală mai programează următoarele partide:

  • FC Voluntari – Metalul Buzău
  • CSM Slatina – CS Gloria Bistrița
  • CS Afumați – FC Bacău
  • Politehnica Iași – Ceahlăul Piatra Neamț
  • CS Tunari – Steaua București
  • Concordia Chiajna – Câmpulung Muscel
  • CS Dinamo București – CSC Dumbrăvița
  • ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare
  • FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr
  • Chindia Târgoviște – Sepsi OSK

Se anunță un sezon competitiv și echilibrat, cu echipe tradiționale și formații în ascensiune, toate luptând pentru promovare în elită sau menținerea în eșalonul secund.

(Sursa foto: FRF)
Sorin Crăciun